În urma etapei județene a Concursului „Mesajul meu antidrog”, ediția a XIV-a, lansat de către Agenția Națională Antidrog (A.N.A.), prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, au fost stabiliți elevii suceveni, finaliști în cadrul etapei naționale a competiției.
Având ca temă „Colorează-ți viața altfel…fără droguri!”, concursul adresat elevilor din cadrul instituțiilor din învățământul preuniversitar, a strâns laolaltă lucrările a 59 de participanți din 19 școli din județul Suceava care, sub îndrumarea profesorilor coordonatori, și-au exprimat, într-o formă de comunicare artistică, opiniile și atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.
Câștigătorii au fost stabiliți având în vederecriterii de evaluare a lucrărilor, ce au urmărit încadrarea în cerințe (tematică și dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului și a subiectului ales, acuratețea stilului și claritatea limbajului.
Conform regulamentului, la etapa națională a concursului „Mesajul meu antidrog” vor participa câștigătorii locului I ai fazei județene.
Este vorba despre Ana Boicu (secțiunea Eseu literar – Gimnaziu), de la Școala Gimnazială nr. 1 Suceava, coordonată de prof. Luminița Cășuneanu; Alexandra Gabriela Macsim (secțiunea Eseu literar – Liceu), de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, îndrumată de Simona Antonela Onofrei; Răzvan Hulubaș (Film de scurt metraj și spot antidrog – Liceu), de la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Suceava, pregătit de prof. Valentina Filip; Delia Irina Zaremba (Arte vizuale – Gimnaziu), de la Școala Gimnazială „Dimitrie Vatamaniuc” Sucevița, prof. coordonator Nicușor Cazac; Valentin Dubatufca (Arte vizuale – Liceu), de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, prof. Elena Monica Huțu.
De menționat că s-a acordat o diplomă de merit pentru implicare și entuziasm elevului Andrei Dumitriu și echipei sale de la Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava, coordonați de prof. Mihaela Nicoleta Țiculeanu Ciurlică, care au participat, deși mai mici ca vârstă, la secțiunea Film de scurt metraj și spot antidrog.
Concursul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.