Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în localitatea Vadu Moldovei. Un autoturism care se deplasa de DN2 a acroșat o căruță care circula pe marginea drumului, în timpul manevrei de depășire a acesteia. În urma impactului, căruțașul a fost rănit și a ajuns la spital, iar alte trei persoane din căruță și autoturism s-au ales cu leziuni superficiale.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.45, în timp ce un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Suceava, se afla la volanul unui autoturism Skoda și circula pe E 85, în comuna Vadu Moldovei, îndreptându-se spre municipiul Fălticeni. În momentul în care a vrut să efectueze o manevră de depășire a unei căruțe care circula în aceeași direcție, șoferul nu a păstrat o distanță legală suficientă și a acroșat lateral vehiculul cu tracțiune animală. În urma impactului căruțașul, un bărbat de 40 de ani, din localitate, a fost rănit, el fiind preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la spitalul din Fălticeni. În afară de acesta, au suferit leziuni superficiale alte trei persoane, una din autoturism și două din căruță, care însă nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. În urma testărilor cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ în cazul șoferului și de 0,93mg/l în cazul căruțașului, căruia i s-au prelevat probe de sânge la spital. Cazul este în continuare cercetat în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Vadu Moldovei
Un bărbat a ajuns la spital, după ce căruța pe care o conducea a fost acroșată de un autoturism
