Două gospodării, una din Siliștea Nouă, orașul Dolhasca, și cealaltă din Volovăț, au fost mistuite de flăcări într-un timp foarte scurt. Ambele incendii s-au produs aproximativ la aceeași oră, 17.00, în cursul zilei de vineri, 15 aprilie. La Siliștea Nouă se poate vorbi de un ghinion fantastic, și asta pentru că flăcările au izbucnit din cauza unor scântei purtate de vânt de la un foc lăsat nesupravegheat într-o altă locație. Pentru stingerea incendiului, pompierii Punctului de Lucru Dolhasca și ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni au trimis două autospeciale. La sosirea echipajelor, ardea acoperișul unei construcții, compusă din adăpost de animale și depozit de furaje, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la restul anexelor gospodărești. Până când pompierii au lichidat incendiul flăcările au mistuit acoperișul construcției corp comun pe 170 de metri pătrați și circa 3 tone de furaje. De asemenea, s-au degradat pereții portanți, din BCA, pe aproximativ 20 de metri pătrați.
Cel de-al doilea incendiu a fost extrem de violent, motiv pentru care reprezentanții Detașamentului de Pompieri Rădăuți și ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Volovăț, au fost nevoiți să intervină cu cinci autospeciale pentru a stinge flăcările izbucnite la o gospodărie din Volovăț.
„La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul și mansarda locuinței, existând pericolul de propagare la întreaga construcție și la două gospodării învecinate. Au ars acoperișul casei, construit din lemn, cu învelitoare din țiglă, pe 250 de metri pătrați, planșeul din lemn al mansardei, bunuri casnice și documente personale ale familiei. S-au degradat pereții din rigips ai mansardei pe o suprafață totală de aproximativ 500 de metri pătrați și planșeul parterului pe 100 de metri pătrați”, au menționat reprezentanții ISU Suceava.
Cauza incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect, cu izolația deteriorată. Chiar dacă au provocat mari pagube, cele două incendii nu s-au soldat cu victime omenești.