Concertul Simfonii de Toamnă, o poveste a emoțiilor

Concertul Simfonii de Toamnă, o poveste a emoțiilor la care s-au conectat mii de suceveni
Concertul Simfonii de Toamnă, o poveste a emoțiilor la care s-au conectat mii de suceveni

Mii de suceveni au fost angrenați joi seară, în centrul municipiului Suceava, într-o lume a emoțiilor, a muzicii de calitate, a dăruirii, în cadrul concertului vocal-simfonic Simfonii de Toamnă, ediția a VI-a, organizat de Clubul Rotary Suceava – Bucovina. A fost o seară magică în sunet și lumină, o sărbătoare culturală de elită. Artiștii Filarmonicii Moldova din Iași, orchestra și corul care au reuni 140 de profesioniști, sub bagheta dirijorilor Bogdan Chiroșcă și Doru Morariu, au oferit publicului o seară memorabilă. Programul concertului, prezentat de Anca Ciobanu, a fost împărțit în mai multe calupuri muzicale. În prima parte a fost doar muzică simfonică, iar în partea a doua instrumentiștilor li s-a alăturat Corul academic „Gavriil Musicescu”, condus de maestrul Doru Morariu. Sucevenii au putut asculta și aplauda, printre altele: fragment din Rapsodia Română de George Enescu, Intrarea în Alba Iulia din Suita Mihai Viteazu de Tiberiu Olah, Hora Staccato de Dinicu – Vladigerov, Suita nr. 1 Peer Gynt (nr. 1 și nr. 4) de E. Grieg, Dansuri ungare nr. 5 și nr. 6 de J. Brahms, Kaiser – Walzer de J. Strauss, Uvertura operei Ruslan și Ludmila de M. Glinka, Corul țiganilor din opera Trubadurul – act II de G. Verdi, C. Gounod – Corul soldaților – act II, pentru ca finalul să-i aparțină tot compozitorului G. Verdi, cu Marș triumfal din opera Aida. Aplauzele publicului numeros, ridicat în picioare, au fost cea mai bună răsplată oferită artiștilor de pe scenă, dar și organizatorilor.

Recomandări

Sunetul rapsodiilor a cucerit inimile melomanilor la concertul de la Rădăuți, din cadrul Turneului Stradivarius

Violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie, în concert la Mânăstirea Bogdana din Rădăuți