Zile de sărbătoare

Astăzi încep manifestările dedicate aniversării a 525 de ani de la atestarea documentară a localității Gura Humorului



Astăzi încep manifestările dedicate aniversării a 525 de ani de la atestarea documentară a localității Gura Humorului
Astăzi încep manifestările dedicate aniversării a 525 de ani de la atestarea documentară a localității Gura Humorului

Începând de astăzi și până sâmbătă, la Gura Humorului au loc manifestările organizate cu prilejul aniversării a 525 de ani de la prima atestare documentară a localității. Totodată, în aceeași perioadă, la Mănăstirea Humorului va fi marcată împlinirea a 600 de ani de la prima atestare documentară a localității.
Evenimentele organizate pentru humoreni, dar și pentru oaspeții lor, sunt diverse, având menirea de a face cunoscute istoria, tradițiile, personalitățile emblematice care au dus renumele acestor locuri mai departe, în țară și în lume, dar și realizările actuale, valori locale cu care comunitatea se mândrește.
Astăzi, de la ora 11:00, în Sala mare a Primăriei Gura Humorului va avea loc deschiderea oficială a festivităților, lansarea monografiei orașului „Gura Humorului în imagini și cuvinte”, semnată de Mihai Camilar și prezentată de profesorul de istorie Nelu Sandu Baboi. Totodată, va fi vernisată expoziția de fotografie „Gura Humorului de altădată”. Tot astăzi, începând cu ora 14:00, evenimente similare vor fi organizate și de Primăria comunei Mănăstirea Humorului: ridicarea steagului, dezvelirea unei plăci comemorative, lansarea medaliei comemorative și prezentarea monografiei localității „Mănăstirea Humorului (Humorul) în cultura și istoria Bucovinei”, autor Leon Buburuzan, prezentată de muzeograful Mihai Camilar.
Mâine, la ora 11.00, în Sala de ședințe a Consiliului Local Mănăstirea Humorului va avea loc ședința festivă. La ora 14.00, la Gura Humorului, în Parcul „Olga Kobylianska” va avea loc comemorarea scriitoarei, iar la ora 15.00, la Muzeul Obiceiurilor din Bucovina va fi deschisă expoziția de numismatică „Ștefan cel Mare și Sfânt” (expune colecționarul Gavril Lavric), va fi lansată o medalie comemorativă și va fi dezvelită o placă comemorativă cu numele guvernatorilor Bucovinei, ale căpitanilor districtuali și ale unor oameni de seamă ai orașului Gura Humorului.
La ora 18.00, la Căminul Cultural Mănăstirea Humorului, interpretei de muzică populară Viorica Macovei i se va înmâna Diploma de Cetățean de Onoare al localității, moment urmat de un spectacol folcloric susținut de Grupul „Dor de Humor” și Ansamblul Folcloric „Ciprian Porumbescu”.
Sâmbătă, 28 noiembrie, în Piața Catedralei din Gura Humorului, după o fastuoasă paradă a carelor populare, va fi ridicat Drapelul Bucovinei și va fi oficiată slujba de sfințire cu prilejul dezvelirii monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, amplasat pe platoul Catedralei.
Corul „Lira” din Gura Humorului va susține un recital, actorul Petru Ciubotaru va rosti ruga și monologul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și va fi prezentat un spectacol dedicat Zilei Bucovinei în care vor evolua Grupul folcloric „Obcina Stânișoarei” – din Mălini, Ansamblul folcloric „Arcanul” – din Fundu Moldovei, Ansamblul folcloric „Doina Dorului” – din Vatra Dornei, Grupul folcloric „Dor de la Humor” – din Mănăstirea Humorului, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava și interpreții de muzică populară Călin Brăteanu și Alexandru Brădățan.
La ora 19.00, la Casa de Cultură Gura Humorului vor avea loc spectacolul de muzică folk și poezie „Alchimia toamnei” și lansarea volumului de pamflete „Umor deeprimat”, de Sorin Poclitaru.
Plăci comemorative
Numele guvernatorilor Bucovinei, ale căpitanilor districtuali și ale unor oameni de seamă din orașul Gura Humorului au fost gravate cu laser pe două plăci amplasate pe stâlpii de la intrare în Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina.
Printre personalitățile consemnate sunt guvernatorii Bucovinei și căpitanii districtuali (31 la număr, de la Generalul von Spleny, primul guvernator al Bucovinei, la Rudolf Meran și Joseph Etzdorf), istoricul Teodor Balan (1885-1972), compozitorul Wilhelm Dumka (1912-1977), artiștii plastici Dimitrie Gavrilean (1942-2012), George Gavrilean (1951-2000), Viorel Grigoraș (1948-2014) și Corneliu Tincu (1940-2011), acad. Juran M. Joseph (1904-2008), regizorul de la Hollywood Juran Nathan (1907-2002), prima stewardesă din România, Elena Viorica Huțanu (1923-2014), prozatoarea Olga Kobyleanska (1863-1942), istoricului literar Constantin Loghin (1891-1961), chirurgul pediatru Medad Schiller (n. 1933), muzeograful Constantin Scorțaru (1905-1976).



Recomandări

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”
Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”

Centura de la Gura Humorului a primit joi votul consilierilor județeni pentru studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici

„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan
„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan

Centura de la Gura Humorului a primit joi votul consilierilor județeni pentru studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici