Primele succese de proporții ale școlii sucevene, pe plan internațional, poartă semnătura a cinci tineri. Cinci elevi care au poleit învățământul românesc cu medalii strălucitoare în cadrul olimpiadelor internaționale de dinainte de 1989.
Cinci elevi de excepție, cinci competitori redutabili, cinci minți strălucite ale școlii sucevene pentru care munca, împletită cu talent și ambiție, a făcut ca România să triumfe în marile întreceri internaționale ale celor mai tineri „fizicieni”.
Olimpicii internaționali din comunism au în comun apetența pentru științele exacte și pasiunea pentru fizică, în mod deosebit. Au studiat-o cu nesaț, cu nerăbdare, cu lăcomie de multe ori și, în mod firesc, viața foștilor elevi ajunși acum la maturitate este strâns legată de fizică.
Patru din succesele internaționale ale școlii sucevene aparțin Colegiului “Ștefan cel Mare”, iar cel de-al cincilea olimpic internațional de dinainte de 1989 este absolvent al Colegiului “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți.
Cei pe care Dumnezeu încă i-a păstrat printre noi au povestit cu plăcere, cu emoție și nostalgie despre rezultatele lor din acea vreme, despre emulația intelectuală din clasele de “mate-fizică”, despre selecțiile draconice pentru lotul României, despre piatra de moară a competițiilor – proba practică și despre cea mai grea” boală” – “boala” de fizică.
Olimpici internaționali, premiați cu o sacoșă cu produse artizanale
În 1972, doi elevi suceveni pictau cu argint și bronz imaginea României în cadrul Olimpiadei Internaționale de Fizică.
La o disciplină la care mulți școlari abia reușesc să ia note decente, ștefaniștii Ștefan Gheorghe Pentiuc și Tiberiu Țugui (1953-2010) aduceau primele medalii internaționale la Suceava, de argint, respectiv bronz.
Elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, clasa a XII-a D, de matematică-fizică, Tiberiu Țugui și Gheorghe Pentiuc reușesc să treacă de furcile caudine ale selecției pentru lotul României și, alături de alți trei elevi români, se iau la întrecere cu sute de colegi din toată lumea și se întorc acasă cu medalii și, mai mult de atât, plasează România pe prima poziție în clasamentul pe națiuni (clasament neoficial, dar întotdeauna urmărit cu atenție).
“Faptul că România a ieșit pe locul I ne încălzea inimile. Nu a mai fost altă echipă, din altă țară, unde toți membrii lotului să fie premiați. A fost primul succes de proporții al României la fizică. Nouă ni s-a părut un triumf”, povestește Ștefan Gheorghe Pentiuc.
Medaliile cucerite de cei doi colegi de clasă au încheiat un bun parcurs pentru cei doi ștefaniști care până atunci obținuseră rezultate notabile la fazele naționale ale olimpiadelor de fizică.
Despre selecția drastică pentru calificarea în lotul României, Ștefan Pentiuc povestește: “Cei care au participat la Naționala de Fizică au fost invitați la un concurs de selecție. Într-o primă fază au fost aleși 15 elevi din peste 100 din toată țara, a fost o bază solidă de selecție. Ulterior, ne-am pregătit la București, la Liceul «Nicolae Bălcescu». Acolo ne-au dat un dormitor comun și o sală de studiu”.
Testările ulterioare, atât teoretice, cât și, în premieră, practice, aveau să-i cearnă pe cei cinci elevi români care urmau să reprezinte România la olimpiada găzduită în acel an de țara noastră. O olimpiadă la care favoriți erau elevii URSS-ului și la care mai participau echipe din Franța, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Vietnam și China.
“Am avut de susținut două probe teoretice și una de laborator, toate neașteptat de grele. Cel puțin la proba de laborator au fost subiecte diferite de tot ceea ce făcusem până atunci. Am greșit la această probă, n-am avut un rezultat bun, cred”, își amintește Gheorghe Pentiuc.
În ‘72, România obține două medalii de argint, două de bronz și o mențiune, iar în cadrul festivității de premiere, sucevenii medaliați sunt răsplătiți cu diplome și cu câte o șacoșă de obiecte artizanale.
Despre rezultatul tinerilor fizicieni români, revista „Scânteia Tineretului” consemna: “Un remarcabil succes l-au înregistrat, în acest an, elevii români. Comportarea lor meritorie a fost materializată în clasamentul individual de obținerea a două premii II, a două premii III și o mențiune. Olimpiada tinerilor fizicieni s-a desfășurat într-o atmosferă de deplină înțelegere și prietenie, prilejuind tuturor participanților momente de neuitat petrecute, atât în emoțiile concursului, cât și în timpul bogatului program de divertisment organizat pentru invitați, ocazie generoasă de cunoaștere reciprocă”.
După tumultul olimpiadei, tinerii suceveni rămân la București pentru a susține concursul de admitere, Tiberiu Țugui la Facultatea de Fizică din cadrul Universității București, iar Gheorghe Pentiuc la Facultatea Automatică și Calculatoare a Politehnicii București.
Pentiuc este în prezent decan al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor a Universității “Ștefan cel Mare” Suceava.
Țugui a profesat ca fizician și profesor în Brăila și Suceava, în 2010 trecând la cele veșnice.
“Bolnavul” de fizică cu cea mai bună lucrare din lume
“Era foarte bun la fizică, de fapt era bolnav de fizică”, povestește prof. Costică Costan despre Duiliu Diaconescu, olimpic internațional în 1988. La fizică, bineînțeles. Iar, în prezent, “bolnavul” face parte din una dintre cele mai apreciate echipe de cercetare din domeniul fizicii teoretice, de pe plan internațional, ºi este profesor la Universitatea Rutgers, New Jersey (SUA). În 2010, într-o intervenție audio-video pe care a avut-o la festivitatea de celebrare a 150 de ani a Colegiului “Ștefan cel Mare”, întrebat cu ce se ocupă în prezent, Duiliu Diaconescu a răspuns„fac acum ceea ce am făcut timp de patru ani la liceu – rezolv probleme de fizică și matematică”.
La Olimpiada Internaționalăde Fizică din Austria, 1988, Duiliu își adjudecă medalia de argint, însă nu prin acest rezultat se remarcă, ci prin cea mai bună lucrare scrisă din lume.
“Categoric era o lucrare de medalie de aur. Însă la proba de laborator, Duiliu a avut de pierdut. Trebuia să lucreze cu un voltmetru electronic, aparat pe care-l vedea pentru prima dată în viața lui. A avut instrucțiuni despre cum se folosește, însă nu lucrase niciodată pe așa ceva. La final, în cadrul festivității de premiere, organizatorii austrieci i-au oferit un voltmetru electronic”, povestește cu umor profesorul ștefanist Costan Costică, cel care îl pregătise pe Duiliu.
Costan Costică îl descrie pe Duiliu Diaconescu ca fiind un elev foarte studios, conștiincios, serios, care-și acorda timpul, aproape în integralitate, studiului matematicii și fizicii. Astfel, în mod firesc, în clasa a XII-a, tânărul se califică în lotul care avea să reprezinte România la Internaționala de Fizică în Austria.
“Calificările erau extreme de dure. Se făcea pregătire, iar selecția se făcea în urma a cinci testări de câte 4 ore fiecare”, povestește profesorul Costan.
Plecarea în Austria a fost prima ieșire în afara țării a elevului Duiliu, iar rezultatul a fost o bucurie enormă atât pentru Duiliu, cât și pentru Liceul “Ștefan cel Mare”.
Fiind în clasa a XII-a, Duiliu trebuie să se înscrie la universitate. Tatăl său, de profesie inginer, a insistat ca fiul său să îmbrățișeze aceeași meserie, astfel că tânărul se înscrie la Facultatea de Aeronautică din București. După o lună de studenție se întoarce la Suceava și le spune părinților săi: „Tată, mamă, eu nu mă mai duc. Ori mă duc la Fizică, ori stau acasă”. Cu acordul ministrului Învățământului de la acea vreme, se transferă la Facultatea de Fizică, de la Iași.
În 1995 absolvă cursurile de Studii aprofundate în Fizică, la Iași, iar în 1998 obține doctoratul și Diploma de Onoare a Universității Rutgers din New Jersey. A fost invitat să susțină conferințe, seminarii și colocvii la zeci de universități de prestigiu din întreaga lume: SUA, Anglia, Canada, Coreea de Sud, Taiwan, Italia, Spania, China, Brazilia, Germania, Franța, Austria, Olanda.
Lucian Ciobîcă, olimpicul care s-a rătăcit în București, întârziind la întâlnirea de la Ministerul Educației
Despre rezultatele Internaționalei de Fizică din Austria, din 1988, la care Duiliu obținuse argintul, Agerpres scria: “Ediția din 1988 a Olimpiadei Internaționale de Fizică, desfășurată în Austria, cu participarea unor elevi din 27 de țări, a adus noi succese școlii românești, echipa României situându-se pentru a doua oară consecutiv pe locul I în clasamentul pe națiuni”. Iar Duiliu Diaconescu nu este singurul sucevean care a contribuit la această frumoasă reușită a țării noastre. Rădăuțeanul Lucian Ciobîcă, elev într-a XI-a la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, cucerește tot argintul.
“Noi eram toți la prima participare, nu am fost în nici un caz favoriții competiției, dar știam că suntem bine pregătiți, eram destul de încrezători. La momentul respectiv, în 1988, așteptări mai mari aveau probabil URSS, China, SUA. Au fost probe teoretice și practice, cu nivel ridicat de dificultate și, în general, altfel concepute față de cele cu care eram obișnuiți. În nici un caz nu ținteam la un rezultat, nici nu urmăream premiile, am privit toată competiția ca o raportare la colegii din întreaga lume”, își amintește Lucian Ciobîcă.
Olimpiada din Austria (ediția a XIX-a, de la Bad Ischl, o stațiune climaterică în munți, în apropiere de Salzburg) prilejuiește primul contact al adolescenților suceveni cu vestul Europei, mai mult, fiind prima ieșire a lor din țară.
Iar rezultatul bifat acolo nu reflectă decât truda, pregătirea intensă și constantă în domeniul fizicii.
“Științele exacte erau o pasiune pentru mine. Cred că aveam înclinații și spre matematică, în același timp am încercat să nu neglijez disciplinele umaniste, acordam mult timp lecturilor și sportului. Revenind la fizică, am alocat mult timp studiului individual, urmăream cărțile și revistele de specialitate. În clasele a X-a, a XI-a și a XII-a am obținut premiul I la Olimpiada Națională de Fizică”, mai mărturisește Ciobîcă.
Festivitatea de premiere din Austria, una simplă și elegantă, după cum își amintește Lucian, a fost una cu adevărat emoționantă pentru sucevenii care, deși nu au primit premii consistente la acea vreme, au apreciat recunoașterea meritelor lor.
Iar meritele le-au fost recunoscute și de ministrul Educației, care a dorit să-i felicite personal.
“La întoarcerea în București am fost cazați la internatul unui liceu și, necunoscând Bucureștiul, am întârziat la întâlnirea cu domnul ministru”, spune Lucian.
Doctor în științe medicale, rădăuțeanul este, în prezent, șeful secției de Medicină Internă a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, medic primar medicină internă, medic specialist reumatologie.
Gabriel Balan (1971-1989), tânărul care visa să descoase secretele universului prin fizica cuantică
„Acest premiu a fost, poate, cea mai mare bucurie a fiului meu, în viața de elev”. Mărturisirea îi aparține Aurorei Balan, mama olimpicului internațional Gabriel Balan, tânărul care dorea să-și dedice viața studiului fizicii cuantice, despre care spunea, cu mult entuziasm, că „deține secretul vieții universului”.
Nu a reușit să-și îndeplinească visul, la doar trei săptămâni de la Olimpiada Internațională de la Varșovia (Polonia), pe data de 16 august 1989, Gabriel se stingându-se din viață.
În cadrul competiției de la Varșovia, Gabriel a obținut medalie de argint, premiul special pentru cea mai originală soluție în rezolvarea problemei nr. 2 și premiul special acordat de laureatul primei Olimpiade Internaționale de Fizică. Acest premiu a fost important deoarece era distincția surpriză pe care și-o dorea fiecare premiant al competiției, distincție care a ridicat sala în picioare, scandând minute în șir BALAN – ROMANIA. Rezultatul a fost obținut cu sprijinul profesorilor Tiberiu Țugui și Ion Țăran.
Nu a reușit să-și îndeplinească nici visul de a fi student la Facultatea de Fizică Atomică din București, unde deja fusese admis.
„A fost un copil care a mers la școală cu drag, pentru a descoperi esența lucrurilor. A fost educat că munca, perseverența, seriozitatea, prietenia și sinceritatea sunt lucruri esențiale în devenirea unui om. Cred că viața continuă și dincolo după moarte, că acolo sus, alături de profesorii lui dragi Ion Țăran și Tiberiu Țugui, își continuă studiile la fizică, iar nouă ne trimite impulsuri care să ne lumineze calea pe pământ”, consemnează Aurora Balan într-un anular al Colegiului „Ștefan cel Mare”.
