Începând din această toamnă, Iulius Mall Suceava, parte a grupului de companii Iulius, cel mai mare dezvoltator român de centre comerciale de tip mall din țară, le va oferi clienților săi experiența cinematografică de ultimă generație. Astfel, lucrările de amenajare a multiplexului se află la un nivel foarte avansat, conform graficului, iar dotările și echipamentele de care vor dispune sucevenii sunt la cele mai ridicate standarde.
Cunoscutul operator internațional de multiplexuri Cinema City va deschide la Iulius Mall Suceava opt săli complet digitalizate, cu peste 1.300 de locuri, care vor ocupa o suprafață de aproximativ 2.500 mp. În prezent, toate sălile sunt delimitate prin pereți despărțitori, iar gradenele au fost finalizate la nivel de structură metalică și turnare beton. Lucrări similare de configurare s-au efectuat și în ceea ce privește camerele de proiecție și cele tehnice și au demarat amenajările spațiilor aferente lobby-ului și caselor de bilete. De asemenea, se lucrează concomitent la sistemul de ventilație și climatizare, un sistem computerizat care va monitoriza parametrii calitativi ai aerului din fiecare sală, astfel încât să ofere un confort optim. O atenție deosebită este acordată și instalațiilor electrice. Pentru a asigura cele mai bune condiții de vizionare, multiplexul din Iulius Mall va fi dotat cu echipamente de siguranță care pot prelua eventualele căderi de energie. Dotările tehnice ultramoderne includ și un sistem avansat de detecție a incendiilor, care conferă siguranță deplină. Ritmul lucrărilor este unul intens, aproximativ 250 de persoane lucrând zilnic la mai multe tipuri de operațiuni.
În perioada următoare, sălile vor fi dotate cu ecrane de ultimă generație, proiectoare și sisteme de sonorizare profesionale, pentru o calitate de neegalat a sunetului și a imaginilor. În același timp, vor fi amenajate cu mobilier specific, fotoliile fiind de mari dimensiuni și confortabile, dispuse în amfiteatru, ceea ce conferă unghiuri perfecte de vizibilitate. De experiența cinematografică se vor bucura și persoanele cu dizabilități, pentru care vor exista un lift și zone special amenajate, dar și căști performante pentru cei cu deficiențe de auz.
Prezența pe piața regională a Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România și parte din Cineworld Group, al doilea mare lanț de cinematografe din Europa, le va oferi sucevenilor și nu numai posibilitatea de a viziona cele mai noi blockbustere hollywoodiene, disponibile și în format 3D.