Testare ocolită

Peste 1.500 de absolvenți de liceu nu s-au înscris la examenul de bacalaureat



Insp. Mariana Drumea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava
Insp. Mariana Drumea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava

5.603 absolvenți ai ciclului liceal s-au înscris pentru a susține probele sesiunii din vară a examenului de bacalaureat 2015, circa 300 dintre aceștia fiind absolvenți ai promoțiilor anterioare.
Menționăm că în județul Suceava erau înscriși în clasele a XII-a și a XIII-a, la începutul anului școlar 2014-2015, aproximativ 7.000 de elevi, ceea ce înseamnă că peste 1.500 de absolvenți spun pas examenului de bacalaureat din această vară.
Vineri, 29 mai, s-a încheiat înscrierea candidaților pentru examenul național de bacalaureat 2015. În această perioadă are loc validarea înscrierilor prin verificarea datelor candidaților (date de identificare, opțiuni pentru probele scrise etc.).
Potrivit insp. Mariana Drumea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, „până în acest moment sunt validați în aplicația Bacalaureat 2015 un număr de 5.603 candidați, dintre care aproximativ 300 sunt din serii anterioare. Cifrele pot suferi unele modificări în zilele următoare, pe măsura verificării și validării înscrierilor”.
Aceasta a mai completat că probele bacalaureatului 2015 încep în data de 8 iunie cu evaluarea competențelor de comunicare în limba română și continuă până pe 26 iunie cu evaluarea competențelor digitale și de comunicare într-o limbă de circulație internațională. Pentru aceste probe sunt constituite 40 de centre în liceele din județul Suceava. Probele scrise se vor desfășura în perioada 29 iunie – 3 iulie, iar pentru organizarea lor Inspectoratul Școlar Suceava a trimis spre aprobare Ministerului Educației 20 de centre de examen.
„Având în vedere dinamica înscrierii candidaților, va fi luată în calcul reorganizarea centrelor în funcție de numărul candidaților înscriși în diferite zone ale județului”, a mai specificat Mariana Drumea.



Recomandări

Noul program de licență Cinematografie, Fotografie, Media de la USV va beneficia de sesiuni gratuite de pregătire pentru admiterea din septembrie

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți
Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți