Manifestările culturale sucevene cu genericul „Sărbătorile Memoriei” au înregistrat joi un nou episod al cărui protagonist a fost generosul risipitor de metafore Roman Istrati.
O „incredibilă parabolă a contemporaneității est-europene”
Profesorul, poetul și publicistul Roman Istrati, care a debutat editorial cu aproape patru decenii în urmă cu placheta de versuri „Miezul adânc”„ și-a lansat volumul pamfletard cu titlul „Ștrumfii Kremlinului”, o „incredibilă parabolă a contemporaneității est-europene”, așa cum o apreciază colegul său de generație și semnatarul prefeței, scriitorul Ion Drăgușanul.
Un arc peste timp, sub bolta căruia, cu un an în urmă, atunci când a împlinit vârsta de 60 de ani, Roman Istrati și-a marcat trecerea cu cartea „d’istrati: jupânii“, care reunea o selecție din numeroasele portrete creionate de-a lungul timpului în revista „Jupânu’”, publicație care a găzduit și textele readuse acum în atenția publicului cititor.
Un observator, analist și comentator, care, timp de un deceniu, a fost marca revistei „Jupânu’”
Cartea, editată sub egida Consiliului Județean Suceava de Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cuprinde 36 de pamflete literare, care poartă amprenta ironiei inconfundabile a autorului, un observator, analist și comentator, care, timp de un deceniu, a fost marca revistei „Jupânu’”, publicație care, prin retragerea lui, a pierdut din savoare.
„Evenimentul Roman Istrati”, așa cum a spus la deschidere moderatorul Ion Drăgușanul, a reunit la Lounge Suceava (Foaierul Mare al Casei de Cultură a Sindicatelor), cca. 200 de participanți, de la reprezentanți ai vieții politice și administrative, la oameni de afaceri, medici și dascăli, artiști și jurnaliști.
„Roman Istrati are mulți prieteni și vălurește spre el, continuu, un respect tămăduitor”
O mare de oameni, prieteni și cunoscuți, care-a tălăzuit în ritmul cantautorilor Cornel Angelescu și Mihaela Popescu, retrăind acordurile muzicale ale anilor -70-80, ani despre care a vorbit, ca invitat al evenimentului (rememorând intervenția lui Roman Istrati în destinul său artistic), actorul Stelian Nistor, care-a venit „în calitate de Stelică, la prietenul Romică”.
Și pentru că, așa cum a spus Ion Drăgușanul, „Roman Istrati are mulți prieteni și vălurește spre el, continuu, un respect tămăduitor”, i-au adresat felicitări pentru carte și i-au urat sănătate și spor în a scrie și altele președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul Constantin Harasim, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, istoricul Mihai Iacobescu, graficianul satiric Viorel Corodescu COV, prof. Maria Reuț, dr. Mariana Stoleru… și, nu în ultimul rând, consilierul local Cornel Grosar, care a subliniat faptul că, pentru el, Roman Istrati râmâne „jupânul autentic al Sucevei”.
*
Mulțumindu-le tuturor celor care-au fost alături de el la eveniment, Roman Istrati, care-a spus că pregătește pentru tipar o nouă carte („serioasă, nu pamflet”), a accentuat (în contextul trăirii unei „realități dureroase”) că „trebuie să continuăm să ne punem întrebări și trebuie să răspundem la ele, chiar dacă răspunsul e o simplă vânare de vânt”.