Jandarmii suceveni au primit Drapelul de luptă al inspectoratului

În jur de 200 de jandarmi au participat, sâmbătă, în fața Palatului Administrativ Suceava, la Ceremonialul militar de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava. După o slujbă oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în cadru solemn, generalul-maior Mircea Olaru, inspectorul general al Jandarmeriei Române, i-a înmânat Drapelul de luptă locotenent colonelului Marian Mihai Lungu, inspectorul șef al Jandarmeriei Suceava. În cadrul ceremonialului s-a intonat imnul național, iar efectivele de jandarmi au defilat prin fața oficialităților și publicului prezent. Jandarmii care au participat la ceremonial au reprezentat Inspectoratul Județean Suceava și Unitatea Specială Jandarmi Gardă de Onoare și Protecție Instituțională București. La data de 18 februarie a.c., Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, pentru merite deosebite și în contextul sărbătorii a 165 de ani de la înființarea Jandarmerie.

Recomandări

Parteneriat încheiat între Jandarmeria Suceava și Garda Națională a Ucrainei pentru conservarea ariilor naturale protejate