Sâmbătă, 8 noiembrie 2014, de la ora 18.00, sucevenii și nu numai sunt invitați la un spectacol dedicat frumuseții. Iulius Mall este în căutarea următoarei „Cover Girl”, printr-un concurs la care pot participa toate bucovinencele încrezătoare în calitățile lor, competiție care le oferă șansa de a deveni imaginea unei campanii viitoare. Pașii spre mult râvnitul premiu vor dovedi cât de dornice de afirmare sunt frumoasele sucevence. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie, până pe 6 noiembrie, în aplicația „Be the Next Cover Girl”, special creată pe pagina de Facebook a Iulius Mall Suceava, acolo unde vor posta o fotografie și motivul pentru care consideră că merită să fie imaginea centrului comercial sucevean. Cinci dintre participante, selectate de Cătălin Botezatu și fotograful profesionist Ovidiu Leșan, vor ajunge în show-ul de sâmbătă. Fiecare finalistă va primi un buget fix pentru a merge la cumpărături în magazinele preferate din mall, de unde vor alege ținuta care le reprezintă, pe o temă aleasă de creatorul de modă Cătălin Botezatu. Pregătite să cucerească cu frumusețea lor, cele cinci fete vor defila pe podium pentru a-și prezenta opțiunea, iar cea care va impresiona publicul va fi următoarea „Cover Girl” Iulius Mall Suceava. Pe lângă marele titlu, câștigătoarea va fi premiată cu o sesiune de cumpărături în valoare de 500 de euro, un makeover complet și o ședință foto profesionistă, cu fotograful Ovidiu Leșan. Publicul se va delecta cu un spectacol de modă aparte. Pe podium vor fi prezentate noile colecții ale brandurilor Iulius Mall Suceava, iar surpriza serii va fi oferită de Cătălin Botezatu, care îi va încânta pe cei prezenți cu cele mai strălucitoare creații. Atmosfera incendiară va fi asigurată de Andreea Bănică, ale cărei hituri vor aduce bună dispoziție și ritm.