Al treilea accident pe o trecere de pietoni din Gura Humorului, în ultima lună

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost accidentat de o mașină, marți după-amiază, pe o trecere de pietoni din Gura Humorului. Ce atrage atenția este că sunt deja cel puțin trei accidente pe treceri de pietoni din Gura Humorului, în ultima lună de zile, dintre care unul a fost mortal.
Revenind la accidentul de marți, acesta s-a produs la 17.45, când era deja întuneric.
Din cercetările polițiștilor rezultă că un șofer în vârstă de 60 de ani, din municipiul Suceava, la volanul unei Dacii Duster, cu care rula pe bulevardul Bucovina, în Gura Humorului, pe banda a II-a, pe direcția de la Frasin spre Păltinoasa, ajuns la trecerea de pietoni, a acroșat un bărbat în vârstă de 54 de ani, care era pe locul marcat, traversând din dreapta conducătorului auto.
Pietonul a fost acroșat și proiectat pe carosabil, fiind preluat de o ambulanță și dus la spitalul din Gura Humorului și apoi transferat la Spitalul Județean Suceava.
El avea mai multe traumatisme, inclusiv la cap, medicii constatând că emana și halenă alcoolică.
Totuși, primele cercetări indică vina exclusivă a șoferului, care nu a acordat prioritate pietonului aflat regulamentar în traversare.
Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest și nu era băut.

Al treilea accident pe o trecere de pietoni din Gura Humorului, în ultima lună
Al treilea accident pe o trecere de pietoni din Gura Humorului, în ultima lună

Recomandări

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești