Oportunitate

Proiect Erasmus la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava

Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Suceava
Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Suceava

Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Suceava este beneficiarul unui proiect Erasmus+ intitulat “Collaboration to Have Abilities as New Goals of Education” (CHANGE), ce se derulează în perioada 1 septembrie 2018 – 31 august 2020. Proiectul reprezintă un parteneriat strategic pentru susținerea schimbului de bune practici în domeniul educațional, un parteneriat de schimb interșcolar, folosind oportunitățile de mobilitate pentru elevi și cadre didactice. Scopul proiectului, după cum ne-au spus organizatorii, este de a permite instituției școlare să dezvolte și să consolideze rețele educaționale, să-și dezvolte capacitatea de a funcționa la nivel transnațional, să împărtășească și să facă schimb de idei, strategii și metode. Coordonatorul proiectului este o școală din Polonia, iar partenerii sunt școli din Italia, Grecia, Lituania, Turcia și România – CSEI Suceava.
Îmbunătățirea abilităților sociale, de comunicare, de muncă în echipă
Prof.asistent – proiect Mirela Farcane (CSEI Suceava) ne-a spus că prin activitățile propuse în proiect se urmărește motivarea profesorilor de a căuta idei noi de predare pentru elevii cu cerințe educative speciale, învățarea de noi strategii terapeutice axate pe soluționarea problemelor emoționale și comportamentale ale acestora, îmbunătățirea și stimularea tuturor abilităților deținute de elevii cu CerințeEducative Speciale (CES) în vederea integrării optime în societate, creșterea gradului de conștientizare asupra importanței moștenirii culturale europene în comunitățile educaționale. În mobilitățile proiectului vor fi implicați profesori, dar și elevi de la toate școlile participante. Participarea la un astfel de proiect, prin toate activitățile desfășurate, fie că sunt formale, informale sau nonformale, după cum ne-a spus și prof. Florinela Cuconu de la CSEI Suceava, „contribuie la îmbunătățirea calității actului didactic, a comunicării eficiente și a colaborării. Totodată este o modalitate plăcută de a intra în legătură cu alte școli europene și de a motiva elevii, care pot să-și îmbunătățească abilitățile sociale, de comunicare, de muncă în echipă și să descopere viața cotidiană a partenerilor, tradițiile și obiceiurile acestora”.

Recomandări

Ciprian Anton, șeful IȘJ, va fi prezent la deschiderea anului școlar la Broșteni și în celelalte localități afectate de inundații

Primarul din Cacica, Dinu Ciuc, vrea să readucă balneația în centrul dezvoltării comunei: „Avem un potențial terapeutic care nu trebuie ignorat”

Startul celei de-a XXII-a ediții a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa”, la care Suceava este partener, s-a dat în acest an în Franța