Agresiune

Patru minori acuzați de tentativă de omor calificat, după ce au snopit în bătaie un tânăr de 19 ani



Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a patru inculpați minori, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. Cei patru tineri din orașul Vicovu de Sus sunt acuzați că la mijlocul lunii ianuarie s-au înțeles și organizat între ei pentru a-l atrage pe un tânăr de 19 ani într-o zonă mai izolată din oraș, unde l-au lovit cu obiecte contondente special avute asupra lor pentru comiterea agresiunii.
Sămânța răzbunării a încolțit în cursul anului trecut, când Vasile Ionuț, un tânăr de 19 ani din comuna Bilca, a avut un incident cu un minor de 13 ani din Vicovu de Sus, acesta din urmă fiind un cunoscut ale celor 4 agresori. Pentru a se răzbuna pe tânărul din Bilca, minorul a apelat la sprijinul unuia dintre actualii inculpați, cerându-i acestuia să-l agreseze în schimbul unei sume de bani. Între timp, între cei doi ”asociați” a intervenit o ceartă și o agresiune, după care s-au împăcat, punându-și din nou în cap să-l pedepsească pe tânărul din Bilca.
Filmul unei agresiuni care a pus în pericol viața tânărului de 19 ani
Pe 13 ianuarie în acest an, tânărul de 19 ani a venit cu bicicleta la Vicovu de Sus, la prietena lui. Aflând despre asta, cel care trebuia să încaseze niște bani pentru a-l agresa i-a anunțat pe ceilalți și împreună au pus la cale un plan prin care să-l atragă pe tânărul din Bilca într-un loc izolat, pentru a se întâlni cu o persoană de la care avea de ridicat o sumă de bani. Astfel Andrei C., Florin Alex M., Costel Vasile S. și Bujor Adi M., toți minori, împreună cu băiatul de 13 ani, au pornit spre locul fixat și au așteptat.
Persoana vătămată s-a deplasat cu bicicleta sa spre locul de întâlnire, în acest timp cei patru inculpați stabilind modul concret și detaliat în care urma să aibă loc agresarea victimei. În momentul în care au sesizat apropierea victimei cu bicicleta, unul dintre inculpați a așteptat ca victima să ajungă cu bicicleta în dreptul său, iar în momentul imediat următor, având pe mână o rozetă, a lovit victima cu putere, a doborât-o pe sol și în continuare i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în diverse zone ale corpului.
Deși tânărul de 19 ani a fost lovit puternic, el a reușit să se ridice de la pământ și să o ia la fugă, pentru a scăpa. Cei patru agresori însă, împreună cu minorul de 13 ani, au fugit după el, l-au doborât la pământ și au început toți cinci să-l lovească în mod repetat în zona capului și a întregului corp, fiind înarmați cu rozete, o bâtă tip baseball și aplicând lovituri nenumărate cu pumnii și picioarele. La un moment dat victima a început să se vaiete de durere, acela fiind momentul în care agresorii au abandonat-o și au fugit.
Cei patru suspecți au fost identificați în cursul zilelor care au urmat și au fost aduși la audieri în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Conform raportului întocmit de medicul legist, leziunile suferite de tânărul de 19 ani necesită 55-60 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus în primejdie viața acestuia. Având în vedere raportul medico-legal și modul în care au acționat agresorii, procurorii i-au acuzat pe cei patru minori, mai puțin pe cel de 13 ani, care nu răspunde penal, de comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat și i-au trimis în judecată în cursul zilei de marți, cercetările fiind continuate cu inculpații în stare de libertate.



Recomandări

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic

Tânăr de 21 de ani, reținut în arest pentru o răfuială ca-n filme, cu bătaie și tamponare intenționată în trafic

Tânăr de 21 de ani, reținut în arest pentru o răfuială ca-n filme, cu bătaie și tamponare intenționată în trafic
Tânăr de 21 de ani, reținut în arest pentru o răfuială ca-n filme, cu bătaie și tamponare intenționată în trafic

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești
A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești