Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Botoșani, care s-a căsătorit la finele săptămânii trecute cu o tânără din județul Suceava, a fost săltat de polițiștii suceveni de la propria nuntă, organizată la un restaurant din centrul municipiului Suceava. S-a întâmplat duminică seară, echipele de polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava intrând în restaurant când majoritatea invitaților părăsiseră deja localul.
Liviu Muraru, tânărul în vârstă de 24 de ani, este căutat de autoritățile din Germania, care au emis pe numele său un mandat european de arestare pentru fapte foarte grave: trafic de persoane, privare de libertate, viol și vătămare corporală periculoasă. Rămâne de văzut dacă aceste grave acuzații se vor și confirma, însă cert este deocamdată că tânărul a ajuns de la nuntă direct în arest.
Polițiștii au preferat să aștepte terminarea petrecerii
Liviu Muraru, care în ultima perioadă locuise în Austria, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale la finele săptămânii, duminică fiind programată o petrecere la restaurant. Conform obiceiului cultului din care fac parte cei doi miri, nunta a avut loc ziua, de la prânz și până spre seară. Din informațiile pe care le avem, judiciariștii de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava intenționau să-l salte pe tânăr mai devreme, însă, pentru a nu provoca eventuale incidente în restaurant, au preferat să aștepte terminarea petrecerii. Practic, Liviu Muraru a fost săltat de „mascați” în timp ce achita nota de plată la restaurant.
Noaptea nunții, într-o celulă din subsolul IPJ Suceava
Faptele care i se impută tânărului ar fi fost comise între anii 2013-2014. Autoritățile din Germania au emis un mandat european de arestare pe numele său încă din 27 martie 2015. La Suceava au ajuns deocamdată puține date despre acuzațiile aduse tânărului. Cel mai probabil, tânărul va fi extrădat în Germania, unde va avea posibilitatea să se apere de acuzații.
Liviu Muraru a ajuns de la nuntă direct în arestul IPJ Suceava. El a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar luni, 1 iunie, a fost prezentat în fața magistraților Curții de Apel Suceava. Aceștia au decis ca tânărul să rămână în arest pe o perioadă de 15 zile. În zilele următoare magistrații vor analiza și cererea de extrădare a tânărului din Botoșani.
Membrii familiei îi susțin nevinovăția
Atât membrii familiei tânărului, cât și cei ai familiei miresei, aflați ieri la intrarea în sediul Palatului de Justiție Suceava, s-au declarat revoltați de acuzațiile foarte grave formulate de autoritățile judiciare din Germania. Aceștia se declară convinși că tânărul în vârstă de 24 de ani nu este vinovat cu nimic, iar la mijloc este vorba de o greșeală sau de o confuzie.