Intră în vigoare amenzile mai mari și suspendarea prelungită a permisului



Intră în vigoare amenzile mai mari și suspendarea prelungită a permisului
Intră în vigoare amenzile mai mari și suspendarea prelungită a permisului

Ordonanța Guvernului numărul 1 din anul 2022, care aduce modificări importante OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, principala lege în baza cărora sunt aplicate amenzile pentru neregulile la regimul rutier, intră în vigoare pe deplin, cu toate prevederile de la finele acestei săptămâni.
Sunt modificări gândite pentru a aduce o înăsprire a sancțiunilor pentru șoferii care comit neregulile care stau la baza celor mai multe accidente rutiere. Se vor aplica amenzi mai mari pentru depășiri neregulamentare, neacordare de prioritate, viteză excesivă sau nerespectarea regulilor la trecerea peste calea ferată.
– Perioade mai lungi de suspendare a permisului de conducere, până la 120 de zile
Foarte important, la multe abateri crește și perioada de suspendare a permisului de conducere.
Astfel, se majorează sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată.
Cu privire la depășiri, se trece într-o clasă superioară de contravenții încălcarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei amendă). Șoferii care depășesc pe linia continuă nu vor mai rămâne fără permis doar 30 de zile, ci 60 de zile.
Dacă prin depășire s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (tamponare), amenda este între 1.305 lei și 2.900 lei, iar vinovatul rămâne fără permis timp de 90 de zile.
Se trece într-o clasă superioară de contravenții nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată suspendarea permisului crescând de la 30 la 60 de zile. Șoferii care produc o tamponare prin neacordare de prioritate rămân fără permis 90 de zile.
Un alt detaliu important, șoferii prinși de radar cu viteză ce depășește 70 de kilometri la oră peste limita admisă (de exemplu 110 km/h, pe o porțiune limitată la 40 de kilometri la oră) vor rămâne fără permis nu mai puțin de 120 de zile.
În cazul în care prin încălcarea regulilor de circulație privind circulația pe sens opus, conducerea sub influența băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se majorează cu 30 de zile.
Noua legislația definește comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum și sancțiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (580 lei – 725 lei) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale amenda este de la 870 lei la 1.160 lei, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.



Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere
Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere