Hoții care i-au jefuit pe mai mulți oameni de afaceri din Suceava, în special din zona cartierului Burdujeni, încep să-și extindă aria de acțiune. Un alt furt asemănător s-a petrecut în urmă cu mai multe săptămâni în cartierul Zamca. A fost vizată casa unui avocat sucevean, iar în urma furtului hoții au plecat cu bijuterii și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro.
Ca și în celelalte cazuri s-a acționat la pont, după ce victima a fost urmărită o perioadă mai îndelungată, timp în care hoții i-au aflat toate tabieturile. Tot în perioada în care s-a realizat supravegherea a fost studiată zona și s-a stabilit cum trebuie acționat.
Exact ca și în cazul oamenilor de afaceri din Burdujeni, lovitura a fost dată într-un moment în care avocatul era plecat din localitate pentru câteva zile. Hoții au întrerupt alimentarea cu energie electrică, au așteptat ca sistemul de supraveghere pe care proprietarul îl avea instalat să se oprească, iar mai apoi au intrat în curte.
Inițial, au dorit să intre pe o ușă, pe care au forțat-o, dar pentru că nu au reușit s-au reorientat și au forțat un geam mai mic, pe care l-au deschis într-un final. Apoi totul a fost extrem de simplu pentru hoți, care au luat ceea ce căutau și apoi au dispărut.
După toate probabilitățile hoții sunt aceiași care au dat loviturile și în Burdujeni, și nu doar prin prisma modului de operare, identic în toate cazurile, ci și prin existența unor înregistrări de pe camerele de supraveghere video montate pe străzile municipiului Suceava în care se poate observa prezența unora și acelorași suspecți, atât înainte de comiterea furturilor, cât și după ce au fost sparte casele, la ore târzii de noapte.
Mai nou, au și patru arme de vânătoare
Pericolul pe care îl reprezintă acești indivizi este cu atât mai mare acum după ce au la îndemână și patru arme de vânătoare. Acestea au fost furate din locuința administratorului firmei Ștefi Tex, arme aflate într-un seif. Acesta a fost furat cu totul, cel mai probabil după ce hoții au sperat că este vorba de un seif cu bani și bijuterii.
Tot de aici a fost furat un autovehicul marca BMW X3, pe care l-au abandonat la liziera unei păduri de la Fetești. Mașina prezenta urme de incendiere și după toate probabilitățile hoții au dat foc în zona volanului pentru a șterge amprentele, iar focul s-a extins și a mistuit și alte obiecte din interior.
Tupeul hoților a fost unul fantastic, dacă avem în vedere faptul că proprietatea patronului de la Ștefi Tex era supravegheată video și avea și pază asigurată cu oameni. Nu se știe ce s-ar fi întâmplat dacă hoții erau surprinși de paznic, mai ales că veniseră pregătiți cu bâte pentru a riposta.
Paguba în acest caz se ridică la circa 50.000 de euro, iar modalitatea de acțiune este trasă la indigo cu celelalte spargeri.
Un alt om de afaceri jefuit în timp ce era în concediu în străinătate
Spargerea de la locuința patronului firmei Ștefi Tex, imobil situat în cartierul Burdujeni, vine să întregească jafurile din zonă. Mai multe locuințe amplasate în cartierul Burdujeni aparținând unor oameni de afaceri au fost sparte după un scenariu identic. Mai exact, hoții au acționat la pont, în momentul în care oamenii de afaceri nu erau acasă, iar după ce au forțat geamurile lăsate întredeschise au intrat în interior și au plecat cu bani, bijuterii și alte bunuri în valoare de zeci de mii de euro.
Unul din furturi a avut loc în noaptea de 20 iulie 2018, într-un moment în care afaceristul și familia acestuia erau plecați din țară, în concediu. După ce au întrerupt alimentarea cu energie electrică și au așteptat ca sistemul de supraveghere să devină ineficient, s-au asigurat că nici o cameră de supraveghere nu mai funcționează și au forțat două geamuri cu un levier, fără a reuși să le distrugă.
În aceste condiții, au distrus geamul întredeschis de la baie, loc prin care au intrat în casă și au răvășit-o în căutarea bunurilor de valoare. La final au plecat cu bani, bijuterii și bunuri în valoare de peste 30.000 de euro.
Modul de operare arată că hoții au studiat zona și activitatea proprietarilor în detaliu și au acționat doar în momentul în care erau siguri că în locuință nu se află nimeni.
Între timp, unul dintre participanții la furt a fost prins și trimis în judecată. Acesta a dat amănunte despre modul de operare și despre colegii cu care a acționat, dar aceștia sunt în continuare în libertate și continuă să acționeze nestingheriți.
Polițiștii par total depășiți de situație
Jaful de la casa avocatului nu face decât să întărească ideea că hoții au tot mai mult curaj și chiar dacă sunt plasați la locul faptelor prin înregistrări video, iar în una din situații au și fost indicați cu nume și prenume de un coleg „de arme”, lucrurile nu s-au rezolvat câtuși de puțin.
Cel mai probabil, hoții au sfătuitori în materie penală și știu exact ce trebuie să facă. Cert este că din bunurile furate nici unele nu au apărut pe piață, fiind vândute probabil prin alte orașe.
În mod clar ne aflăm în fața unei situații complexe, care ar necesita implicarea și altor structuri pentru combaterea criminalității, având în vedere că polițiștii care anchetează aceste furturi par total depășiți de evenimente.
Și nu trebuie uitat un caz asemănător, în urma căruia valutistul Cristian Căjvănean și-a pierdut viața, tocmai pentru că polițiștii nu au reușit să-i prindă la timp pe hoții care l-au atacat să-i fure banii și care mai făcuseră și alte victime.