Clubul Sportiv Universitar din Suceava a reușit o nouă performanță la secția de handbal, și anume calificarea la turneul final al Campionatului Național pentru juniori IV.
Echipa universitară, pregătită de profesorul Vasile Boca, a participat cu succes zilele trecute la turneul semifinal de la Medgidia, acolo unde au ajuns cele mai bune opt echipe din zonele geografice RO 1 și RO 2, ce au fost împărțite în două grupe.
Tinerii handbaliști universitari au avut o evoluție foarte bună, reușind calificarea în finala turneului și totodată calificarea la turneul final după ce au reușit să câștige grupa B, cu maximum de puncte.
În prima partidă, după un meci echilibrat, micuții universitari au trecut de CSȘ Galați, scor 25-19, ca mai apoi, după-amiază, să reușească o victorie muncită împotriva celeilalte reprezentante a județului Galați, CSȘ Tecuci, scor 26-22.
Calificată matematic după primele două jocuri, formația suceveană a disputat ultimul meci împotriva celor de la LPS Botoșani, bifând a treia victorie, scor 24 – 20, și calificarea în finala mare a turneului, acolo unde a întâlnit câștigătoarea grupei A, Știința Municipal Bacău.
Cum era de așteptat, finala a fost cea mai disputată și spectaculoasă partidă a turneului. S-a mers cap la cap până spre sfârșitul primei reprize, la pauză sucevenii intrând cu un avantaj de 2 goluri, 12-10.
Repriza a doua a fost una la fel de disputată, după încheierea timpului regulamentar scorul fiind 24-24. A fost nevoie de două reprize de prelungiri, a trei minute fiecare, pentru a se stabili învingătoarea, scorul final fiind de 31-30 în favoarea bacăuanilor.
„Suntem foarte bucuroși și vreau să felicit echipa pentru calificarea la turneul final. A fost un turneu semifinal foarte echilibrat și extrem de bine organizat. Este meritul copiilor, care au muncit foarte mult anul acesta și meritau din plin această calificare. Dacă pregătirea pentru turneul final va fi una reușită sunt sigur că vom reuși un rezultat bun acolo. Mulțumirile le sunt adresate părinților, conducerii CSU și, bineînțeles, principalului nostru partener, Școala Gimnazială «Ion Creangă» pentru tot sprijinul acordat”, a declarat profesorul Vasile Boca, cel care alături de profesorul Cezar Lucaci se ocupă de grupele de juniori de la Universitate.
CSU Suceava a abordat turneul semifinal de la Medgidia cu un lot format din sportivii: Alexandru Balașa, Andrei Citron, Alexandru Reuț, Ștefan Fodor, Sebastian Spatariu, Ștefan Neagu, Florin Boaru, Emilian Huțuleac, Paul Smocot, Daniel Stanciuc, Bogdan Câra, Rareș Florescu, Cătălin Zarițchi și Claudiu Stejar.
Turneul final la naționalelor de juniori IV va avea loc în perioada 23-26 iunie, într-o locație ce urmează a fi stabilită de FRH.