Un autoturism aflat marți seara în trafic prin cartierul Ițcani a fost cuprins de flăcări, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru stingerea flăcărilor izbucnite din compartimentul motor al mașinii.
Flăcările au fost observate în jurul orei 19.15 de șoferul mașinii, un bărbat de 42 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei, în timp ce conducea autoturismul BMW pe strada Grigore Alexandru Ghica din cartierul Ițcani. Cel de la volan le-a declarat polițiștilor că în timp ce conducea autoturismul prin zona tipografiei Celestin, a observat că de sub capota mașinii iese fum și a oprit autoturismul la marginea drumului. După ce a coborât din mașină împreună cu pasagerul din dreapta, flăcările au cuprins compartimentul motor al autoturismului. Localnicii din zonă au încercat să stingă incendiul cu stingătoare și zăpadă, dar nu au reușit. Un bărbat a sunat la 112, la fața locului ajungând un echipaj de pompieri din cadrul ISU Suceava, care a localizat și stins incendiul. Flăcările au distrus partea din față a mașinii, pagubele înregistrate fiind de circa 1.500 de lei. Echipajul de pompieri a stabilit că sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit la partea electrică a autoturismului.
Incendiu
Un autoturism a fost cuprins de flăcări în cartierul Ițcani
