Propunere

Patru noi străzi din Suceava vor purta numele unor cetățeni de onoare

Ion Siminiceanu
Ion Siminiceanu

Patru personalități sucevene vor „împrumuta” numele lor unor străzi din municipiul Suceava. Mai exact, este vorba de un fost primar, un general, un cântăreț de muzică populară și un inginer.
„Orașul se dezvoltă, ceea ce este bine. În zona fostei Avicola Burdujeni au apărut patru noi străzi, private, dar noi trebuie să le dăm denumire, să fie cuprinse în nomenclatorul stradal, mai ales că le este necesar pentru emiterea autorizațiilor de urbanism. Am propus să le dăm numele unor personalități ale Sucevei: Ion Siminiceanu – fost primar, care a contribuit la prima modernizare a Sucevei, fiind peste opt ani la conducerea acesteia; General Crăciun Badea – fostul șef al veteranilor de război, care a luptat în al Doilea Război Mondial; Alexandru Dumbravă – cântăreț de muzică populară; Dumitru Năstase – fostul inginer șef de la RAUCL, cum se chema pe vremuri ACET-ul, care a pus bazele societății moderne de apă-canal”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Toți cei nominalizați pentru a da numele lor unor străzi sunt cetățeni de onoare ai Sucevei.
Ion Siminiceanu a fost primar al Sucevei în perioada 1972-1980, în care s-au făcut cele mai multe investiții și au apărut noile cartiere George Enescu, Zamca, Alexandru cel Bun și Burdujeni. Fost prorector al Institutului de Învățământ Superior din Suceava, fost prim-vicepreședinte de Consiliu Județean în anii ’80, fost ambasador al României în Cuba în timpul revoluției din decembrie 1989, care a obținut de la Fidel Castro recunoașterea, printre primele țări, a noii puteri de la București.
Generalul Crăciun Badea, președintele Asociației Veteranilor de Război, care a murit la 90 de ani, era decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție oferită de statul român pentru servicii excepționale aduse țării, dar și cu Emblema de Onoare a Armatei Române.
Alexandru Dumbravă, o stea a muzicii populare românești, a murit la sfârșitul anului trecut, la vârsta de 82 de ani.
Dumitru Năstase a participat în calitate de ofițer în bătălii purtate de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial, dând dovadă de patriotism și spirit de vitejie.
Inginer de un înalt profesionalism, cu un ridicat simț al datoriei, al lucrului bine făcut, în cei 26 de ani de activitate a contribuit decisiv la înființarea și modernizarea infrastructurii serviciilor de gospodărire comunală și locativă din fosta regiune Suceava.

General Crăciun Badea
General Crăciun Badea
Alexandru Dumbravă
Alexandru Dumbravă
Dumitru Năstase
Dumitru Năstase
Ion Siminiceanu
Ion Siminiceanu

Recomandări

Șeful Poliției Locale Suceava, implicat în ”războiul” asociațiilor pentru câini, cu mașina de serviciu

Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)
Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)

Procesiunea „Calea Sfântului”, purtând moaștele Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, a adunat mii de credincioși pe străzile orașului