Carambol

Accident în lanț la ieșirea din Suceava, cu două autotrenuri, o autoutilitară și un autoturism

Cele patru mașini implicate în accident
Cele patru mașini implicate în accident

Două autotrenuri, o autoutilitară și un autoturism au fost implicate într-un accident rutier în lanț produs ieri pe drumul E 85, la ieșirea din municipiul Suceava spre Fălticeni, în dreptul stației 110 kV. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 12.30, în scurt timp pe ambele sensuri de mers formându-se cozi de kilometri. Accidentul s-a produs în condiții de ploaie, pe un carosabil umed, vinovat fiind un șofer în vârstă de 20 de ani, care conducea unul din vehiculele grele și care nu a păstrat o distanță de siguranță față de autotrenul care circula în fața sa.
Conform anchetei poliției, carambolul s-a declanșat în momentul în care șoferul unui Renault Scenic, Liviu Stanca, în vârstă de 58 de ani, din municipiul Suceava, care circula pe direcția Suceava-Fălticeni, a redus viteza pentru a vira regulamentar la stânga, spre sediul societăți Soconi. În spatele său se afla unRenault Kangoo, urmat de un autotren MAN. Acesta din urmă a fost izbit violent din spate de un autotren condus de Alexandru Tudor, în vârstă de 20 de ani, din Mălini.
Conform subcomisarului Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, tânărul în vârstă de 20 de ani se face vinovat de accident deoarece nu a păstrat distanța regulamentară în mers, cauză din care a lovit mașina din față și a antrenat tamponarea în lanț. Din fericire, consecințele accidentului nu au fost foarte grave. Personalul medical SMURD și cel de la Serviciul Județean de Ambulanță au preluat două persoane, șoferul de 20 de ani care era ultimul în coloană și șoferul autoutilitarei Renault Kangoo, ambii fiind diagnosticați cu leziuni ușoare, care nu au necesitat internarea.
Pe numele șoferului vinovat s-a întocmit un dosar penal, pentru vătămare corporală ușoară din culpă.
În urma accidentului traficul a fost blocat în totalitate 20 de minute, în timp ce în alte 70 de minute s-a circulat anevoios, în sistem alternativ.

Mașina condusă de ultimul șofer din coloană, avariată serios
Mașina condusă de ultimul șofer din coloană, avariată serios
Trafic blocat
Trafic blocat
Cele patru mașini implicate în accident
Cele patru mașini implicate în accident

Recomandări

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești