Cea de-a XVI-a ediție a Olimpiadei de Astronomie și Astrofizică s-a desfășurat la Gura Humorului, la finele săptămânii trecute, la masa competițională fiind prezenți elevi din 29 de județe ale țării, 47 de elevi la secțiunea Juniori și 91 la categoria de Seniori.
Aceștia și-au dat concursul în cadrul a două probe – proba teoretică, cu o durată de trei ore, și proba observațională. Tot Olimpiada de la Gura Humorului stabilește, în urma unor testări suplimentare, elevii calificați la fazele internaționale ale concursului.
Festivitatea de deschidere a olimpiadei a avut loc vineri, 2 februarie, la Casa de Cultură a orașului, în prezența competitorilor, a profesorilor însoțitori, a partenerilor evenimentului și a reprezentanților Ministerului Educației.
Prof. Ana Elisabeta Naghi, inspector general în Ministerul Educației, a arătat că prima ediției a acestei competiții a avut loc în anul 2003, an în care România a debutat și la faza internațională a concursului, care a avut loc în Suedia.
„A doua participare a României la etapa internațională a fost în 2007, iar de atunci prezența țării noastre a fost neîntreruptă. Rezultatele elevilor noștri, coordonați de profesori iubitori de spațiu, de cer, de astronomie, au fost deosebite, clasându-se de multe ori în primul loc în Europa și în al doilea loc în lume. Asta în condițiile în care vorbim despre o disciplină pe care o învăță doar cei care sunt pasionați, doar cei care doresc acest lucru, nefiind în curricula obligatorie”, a arătat Ana Naghi.
Aceasta a amintit și de ediția din 2014 a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică, din luna august, găzduită de Suceava, apreciind buna organizare, implicarea și condițiile bune de desfășurare, care au asigurat reușita evenimentului de atunci.
La rândul său, președinta Comisiei Naționale, astronomul Magda Stavinschi, a arătat că își dorește ca această olimpiadă să fie doar un pas spre o cunoaștere mai aprofundată a universului.
„Pentru mine este important să înțelegeți ce este astronomia pentru că ea este știința care le reunește pe toate: ca să devii astronom trebuie să știi matematică, trebuie să știi fizică, de ce nu chiar istorie, literatură, ș.a.m.d. Este o competiție cu tine însuți de a ști mai multe despre univers”, a menționat cercetătoarea.
Coordonatorul evenimentului, insp. dr. Petru Craciun, de laCercul de Astronomie și Astrofizică de la Palatul Copiilor, a mulțumit tuturor celor care au sprijinit organizarea evenimentului, instituțiilor implicate, gazdelor de la Gura Humorului (Colegiului „Alexandru cel Bun”, reprezentat de prof. Mihaela Ursaciuc), dar și elevilor participanți pentru pasiunea pentru astronomie.
Inspectorul școlar general Gheorghe Lazăr a încurajat elevii calificați, la fel și prof. Victor Șutac, președintele Societății Științifice „Cygnus”, acesta amintindu-le elevilor preocupați de fizică și inventică de două competiții organizate la Suceava – Concursul de fizică „Cygnus” și Concursul „Rosef” (considerat etapă națională pentru patru concursuri internaționale importante).
Festivitatea de vineri s-a încheiat cu o serie de momente artistice ale unor ansambluri din județ (Ansamblul „Mała Pojana”, Ansamblul „Balada Humorului”, etc).
Etapa națională
Olimpiada de Astronomie și Astrofizică, de la Gura Humorului, a reunit elevi din 29 de județe
