Educarea morală a copilului, capodoperă a părinților



Educarea morală a copilului, capodoperă a părinților
Educarea morală a copilului, capodoperă a părinților

În sinteticul, dar profundul său tratat, intitulat Despre slava deșartă și despre creșterea copiilor, Sfântul Ioan Gură de Aur (†407) consideră educarea prin virtute a copilului a fi cea mai dificilă artă, însă ale cărei roade sunt cele mai frumoase și bogate. În cuvinte memorabile, Sfântul Părinte arată: „Și doar nu este o artă mai mare ca aceasta. Care artă poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a-i forma mintea tânărului? Cel care practică această artă trebuie să fie mai priceput și mai talentat decât un pictor și decât un sculptor”.
Dacă într-un alt loc aseamănă sufletul copilului cu un diamant în stare latentă, pură, iar iscusința părinților de a-l modela, cu meșteșugul căutătorilor de perle de a-l descoperi și prelucra, comparația pentru părinți, făcută de Părintele antiohian, cu pictorii și sculptorii de mare vocație și valoare, a străbătut veacurile.
În învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur, preocuparea față de creșterea fizică și dezvoltarea morală a copiilor îi situează pe părinți și pe educatori la cea mai înaltă demnitate posibilă, aceea de împărați. Precum aceștia trebuie să vegheze la paza cetății și liniștea supușilor lor, tot astfel și părinții au chemarea nobilă, împărătească, de a se îngriji de binele fizic și spiritual al copiilor lor. Mai mult chiar, prin însuși actul nașterii copiilor, părinții devin creatori secunzi sau împreună-lucrători cu Dumnezeu, Cel care, din iubire infinită, le-a adus pe toate de la neființă, la ființă. Precum Dumnezeu creează, tot astfel și părinții concreează sau împreună-creează cu El.
Părinții trăiesc prin copiii lor
În învățătura Sfântului Părinte, copiii reprezintă „cea mai mare mângâiere” pe care Dumnezeu a oferit-o oamenilor, după pierderea nemuririi, „toiag” ostenelilor și bătrâneților părinților lor, osteneli datorate grijii față de copiii lor, nopților de nesomn și clipelor de veghe, privării din partea părinților chiar și de cele mai elementare și indispensabile bunuri și lucruri, pentru a oferi copiilor ceea ce este mai bun, mai frumos și mai înalt. Și aceasta pentru că părinții trăiesc prin copiii lor.
Bucuriile copiilor au o rezonanță mai adâncă în inima părinților, după cum, parcă, nimic nu lovește și nu rănește sufletul acestora, precum o fac suferința, boala, nereușita sau nefericirea copiilor lor. Ar fi capabili, ei, părinții, să își dea întreaga viață pentru a adăuga chiar câteva clipe vieții copiilor, să se uite pe ei, spre creșterea și împlinirea copiilor lor.
Insistând asupra necesității începerii educației cât mai de
timpuriu, de la cele mai fragede vârste ale copilului, încă de la primele lor reacții, deprinderi și obiceiuri, Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă părinții cu pictorii și sculptorii, care au în fața lor o pânză albă, goală, menită să se transforme într-o capodoperă, pe care să o admire întreaga lume, iar Dumnezeu să se bucure. Sau, dimpotrivă, într-un kitsch grotesc, spre regres general și osândă veșnică. Tot astfel, părinții se aseamănă unui sculptor genial, care intuiește și vede în bucata amorfă de marmură o viitoare capodoperă sau, în mod contrar, din lipsa sa de iscusință, dalta și ciocanul său distrug materialul care, de altfel, și în formă brută, ar fi avut valoare.
Asemenea artiștilor de geniu, părinții trebuie să își dea silința să desăvârșească operele sau tablourile lor, făcând din acestea icoane minunate, care să reflecte frumusețea Creatorului, iscusința și responsabilitatea educatorilor. Sfântul Părinte explică astfel înalta vocație ce le-a fost adresată părinților: „După cum pictorii lucrează cu multă grijă și exactitate tablourile, iar sculptorii statuile, tot astfel și fiecare tată și mamă trebuie să-și dea silința pentru desăvârșirea acestor tablouri, acestor icoane minunate ale lui Dumnezeu. Pictorii, în fiecare zi, pun în fața lor tabloul și-i dau culorile trebuitoare, sculptorii fac la fel; dau jos ce este de prisos și adaugă ce trebuie. Or, așa și voi, ca niște sculptori, întrebuințați tot timpul vostru liber spre a sculpta statui minunate lui Dumnezeu; îndepărtați ce este de prisos, adăugați ce trebuie și uitați-vă cu grijă la ele în fiecare zi: care este darul natural al copiilor, spre a-l dezvolta, care este defectul, spre a-l îndepărta. Cu multă grijă, în primul rând, alungați din sufletul lor desfrânarea, căci mai cu seamă dragostea trupească tulbură sufletele tinerilor. Dar mai ales, înainte de a gusta din acest fel de dragoste, învață-l să fie cumpătat, să privegheze, să se roage cu stăruință și să-și facă semnul crucii, când spune sau face ceva”.
Un copil educat moral este o icoană minunată a lui Dumnezeu
Părinții sau educatorii acestui copil sunt împărați luminați și artiști de geniu. Opera pe care o creează nu este doar de ei contemplată, ci de întreaga lume și influențând-o pentru totdeauna, bineplăcând lui Dumnezeu și primind de la El răsplata fericirii veșnice sau a mântuirii.
Putem, astfel, constata că nici un tratat de pedagogie, din vechime sau modern, nu i-a ridicat la așa înălțime pe părinți și pe educatori, la demnitatea de împărați luminați și artiști geniali, actului educării dându-i o semnificație spirituală profundă, nu doar de artă a modelării sufletului copiilor, ci de cale spre mântuire.
Un studiu larg, realizat în urmă cu câteva decade, consemna că, la întrebarea „Ce își doresc copiii pentru ei înșiși?”, aceștia au răspuns că pe primul loc se află iubirea, în sensul de a avea părinți care să-i susțină permanent, iar în aprecierea lor această iubire sună astfel: „Să fiu iubit, indiferent de ceea ce fac”, „Să simt o strânsă legătură cu părinții mei”, „Să simt că părinții mei mă acceptă așa cum sunt”. În al doilea rând, copiii doreau o mai bună comunicare cu părinții lor. În al treilea rând, doreau să petreacă mai mult timp cu aceștia. În al patrulea rând, doreau să aibă parte de mai mult respect din partea acestora și, în fine, în al cincilea rând, doreau o mai mare apropiere emoțională de părinți și familie.
Iar temerea cea mai mare a copiilor era aceea ca părinții să nu divorțeze și, în consecință, doreau să-i vadă pe aceștia arătându-și mai multă dragoste și mai mult respect.
Un bun cunoscător al acestor trebuințe de natură afectivă ale copiilor considera că noțiunea și cuvântul IUBIRE, după care tânjesc ei atât de mult, nu se pronunță pe litere I-U-B-I-R-E, ci T-I-M-P, adică timp efectiv, real, de calitate, petrecut alături de aceștia, ascultându-i și susținându-i, iubindu-i și îndrumându-i.
(Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu , Ziarul Lumina)



Recomandări

Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca

Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca
Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca

Sorin Grindeanu și-a declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații

Sorin Grindeanu și-e declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații
Sorin Grindeanu și-e declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații