Sărbătoarea comunei Cornu Luncii, care a inclus și a V-a ediție a Festivalului Produselor Tradiționale, a îmbogățit, ieri, comunitatea cu cinci Cetățeni de Onoare, cel mai înalt titlu care poate fi conferit de o localitate. Alături de patru cadre didactice care au slujit școala o viață – învățătoarele Elena Aștirbei și Elena Țurcanu, educatoarea Adriana Lateș și profesoara Mărioara Tănase, titlul de Cetățean de Onoare a fost acordat și comandantului Batalionului 495 Parașutiști „Căpitan Ștefan Soverth”, de la Clinceni, lt. col. Cezar Cucoș. Lt. col. Cucoș a fost comandantul batalionului din care a făcut parte cel supranumit ”Eroul de la Păiseni”, slt. Ioan Grosaru, care a murit în 2007 în Irak, într-o misiune de patrulare. TAB-ul în care se aflau șase militari români a călcat pe un dispozitiv artizanal și, în momentul când a luat foc, Ioan Grosaru, deși era primul în ordinea ieșirii din TAB, a preferat să-i lase să iasă mai întâi pe cei cinci colegi ai săi. El nu a mai apucat, pentru că TAB-ul a explodat.
În semn de respect pentru sacrificiul consăteanului lor, care avea doar 37 de ani, consilierii locali din Cornu Luncii au decis să-i onoreze comandantul. Primarul comunei, Gheorghe Fron, l-a desemnat pe preotul -pompier Gabriel Puiu Florea, fost parașutist, să-i înmâneze colonelului Cucoș diploma și placheta de „Cetățean de Onoare”. Impresionat de gest, lt.col. Cezar Cucoș a spus că nu știe ce atribuții are în noua sa calitate, dar a promis că va participa „la toate activitățile organizate cu ceilalți Cetățeni de Onoare, pe care le veți ordona”. La rândul său, a dăruit plachete și mape cu emblema batalionului său, care în curând va fi dislocat în Afganistan, primarului Gheorghe Fron și prim vicepreședintelui Asociației „Cultul Eroilor” Dumitru Davidel și o farfurie cu emblema batalionului, preotului Gabriel Puiu.
Primăria și Consiliul Local Cornu Luncii au acordat, de asemenea, cinci Diplome de Excelență: maiorului Andrei Claudiu Grandel, directorului Oficiului Județean de Cadastru, Vasile Mocanu, inginerului șef Sorinel Luchian, inspectorului Silviu Hîj și inginerului Gheorghe Tărăboanță, toți de la Oficiul de Cadastru. Primarul Fron le-a mulțumit astfel pentru sprijinul acordat la cadastrarea comunei, operațiune pentru care dacă ar fi trebuit să plătească „ar fi costat 1.000 de miliarde de lei vechi, adică venitul comunei noastre pe 200 de ani”.
Diplome pentru veteranii căsniciilor
Administrația locală a onorat, ieri, și 12 cupluri care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie: Natalia și Grigore Ailenei, Alexandrina și Marcel Apreutesei, Ecaterina și Petru Avram, Axinia și Gheorghi Buta, Lucreția și Neculai Frijan, Aurelia și Costache Popa, Artemiza și Vasile Popovici, Maria și Gheorghe Rarica, Eugenia și Dumitru Sauciuc, Viorica și Petrea Todireasa, Elena și Dumitru Turtușan și Viorica și Ioan Vodă.
O Diplomă de Merit a fost acordată pentru Petru Niga, un cetățean destoinic al comunei, cum l-a numit primarul Fron, tată a 13 copii, de la care are 16 nepoți.
La sărbătoarea comunei Cornu Luncii au fost prezenți peste 40 de primari din județul Suceava și din județele Neamț și Iași, precum și meșteșugari care au venit să-și expună produsele alături de producătorii locali. Printre ei, Constantin Ciubotărița – Badea Costică din Joldești, județul Botoșani, cu căciuli de miel și curele și genți din piele. Chiar dacă astăzi oamenii nu mai cumpără căciuli de miel ca pe vremuri – „acum la noi toți poartă numai fes și șapcă; cecenii și vara poartă căciuli”, Badea Costică spune că este optimist că își va salva afacerea pentru că „numai asta am făcut și eu și tata și bunicu’ și tot neamul nostru”.
Doi labradori specializați în descoperirea trufelor, vedete la festival
La unul dintre standurile cu apetisante produse tradiționale, invitați de onoare erau doi labradori – Bela și Sașa, în vârstă de 10, respectiv 7 ani, specializați în căutarea de trufe în pădurile de foioase. Pe tarabă, elegant ambalate, și roadele muncii lor, prelucrate de Costică Tănase, un localnic care și-a dezvoltat o afacere frumoasă din deshidratarea produselor la rece. Proprietarul celor doi câini, Cristian Cărăușu, a declarat că aceștia sunt antrenați special pentru găsirea trufelor și sunt foarte eficienți în activitatea lor.
La expoziția de produse tradiționale ale gospodinelor, gospodarilor și firmelor din comuna Cornu Luncii și din împrejurimi a fost prezentată pentru prima dată la acest festival turta cu julfă, o prăjitură cu nucă și semințe de cânepă, care se mănâncă tradițional în Ajunul Crăciunului. La concurență cu delicioasele produsele preparate de bacii de la stânele din Cornu Luncii, balmoș, tocăniță de miel, berbec la proțap, urdă, caș și alte specialitățile tradiționale produse de firmele din comună, turta cu julfă s-a bucurat de mare succes.
Primarul Gheorghe Fron a spus că „la această mare sărbătoare, în fiecare an venim cu produse noi, pe care le scoatem din lada de zestre. La ediția de anul acesta, care are loc la Salonul „Madras” din satul Sasca Nouă, gospodinele noastre au venit cu turta cu julfă. Vrem să facem din această sărbătoare un brand al localității”.
La rândul său, prefectul Mirela Adomnicăi, care a venit îmbrăcată într-o ie albă, i-a felicitat pe localnici și pe primar pentru calitatea manifestării și i-a încurajat să continue pe această linie deoarece „avem cu ce să ne mândrim”. „Ceea ce avem noi de făcut este să păstrăm și să ducem tradiția mai departe”, a spus prefectul.
A doua parte a festivalului a fost rezervată spectacolelor folclorice susținute de Daniela Condurache, Constantin Bahrin, Alexandru Brădățan, Angelica Flutur, Ansamblul „Constantin Arvinte” din Iași, Grupul Folcloric vocal instrumental „Plăieșii” din Mălini, Ansamblurile „Plaiurile Pojorâtei” și „Megieșii”, precum și de tineri artiști din comuna Cornu Luncii.








