Campanie

Caravană de pictură la biserica UNESCO de la Pătrăuți, pentru muzeul care are nevoie de fonduri pentru a fi salvat

Biserica monument UNESCO surprinsă în mai multe unghiuri de pictori
Biserica monument UNESCO surprinsă în mai multe unghiuri de pictori

O caravană de pictură care parcurge obiectivele patrimoniului mondial UNESCO s-a oprit pentru o zi la Biserica„Sf. Cruce” de la Pătrăuți, cel mai vechi lăcaș de cult păstrat de la Ștefan cel Mare. Copii care învață tainele picturii, alături de nume importante din mediul academic, au lucrat pentru o zi, luni, 25 iulie, în curtea bisericii. Acțiunea a avut ca principal scop realizarea de lucrări care să vină în sprijinul Muzeului „Casa Preotului Bucovinean”, de lângă biserica monument UNESCO de la Pătrăuți. Casa muzeu de secol XIX a intrat în lucrări urgente de stabilizare după ce, în vara anului trecut, au apărut fisuri vizibile în tavan, care s-au accentuat în ritm alert. Din păcate, lucrările au fost sistate din cauză că fondurile pe care preotul paroh Gabriel Herea a reușit să le adune s-au epuizat.
Picturi care au surprins biserica monument UNESCO din mai multe unghiuri
Tabăra a fost organizată de Asociația Art&Heritage, împreună cu Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu din București. Tineri și copii voluntari, care deslușesc tainele artei, alături de pictori, unii nume importante în domeniu (Tamriko Minashvili – decanul Academiei de Arte – Secția Pictură de la Tibilisi, Valentina Brâncoveanu, fost restaurator la Muzeul de Istorie Chișinău, Natalia Podlesnaia, de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Mircea Nechita, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Monica Lisi, de la Academia de Belle Arte di Lecce – Italia, Radu Negru și Victor Frimu, de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice) s-au aflat luni în curtea bisericii de la Pătrăuți, unde au realizat lucrări. Mare parte dintre ele au surprins biserica monument UNESCO din mai multe unghiuri, în această superbă perioadă a anului.
Donații în lucrări pentru casa-muzeu, din toate colțurile lumii
Nicoleta Zagura, expert UNESCO în educație artistică, care lucrează la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu din București, a explicat că aceste acțiuni se desfășoară din dragoste de frumos și de trezire a conștiinței tinerilor față de patrimoniu, însă acțiunea de la Pătrăuți are și un scop caritabil:
“Noi am fost foarte speriați și afectați de anunțul părintelui Gabriel Herea cu privire la fisurarea pereților muzeului. Am făcut un demers, am deschis o pagină de Facebook, iar o parte din pictorii și artiștii din asociație din toate colțurile lumii au început să trimită prin poștă, muzeului, lucrări, ca un semn de susținere. Părintele poate să le vândă, poată să facă ce vrea cu aceste imagini, e un semn al nostru de respect și de susținere a cauzei salvării unui muzeu”, a explicat Nicoleta Zagura.
Tereza Sinigalia: O idee unică de a reconstitui atmosfera unei case parohiale de secol XIX
Casa parohială transformată în muzeu a fost ridicată în 1860, pe o suprafață de 200 de mp. Cum în perioada austriacă preotul era funcționar public, toate actele de stare civilă erau întocmite de acesta. În această casă s-au oficial numeroase botezuri și cununii, o parte rămânând imortalizate în fotografii.
Personajul cheie al casei a fost preotul Constantin Morariu, membru de vază al societății „Arboroasa”, alături de Ciprian Porumbescu, cu care a luptat pentru independența Bucovinei. În aceste condiții, mulți români de seamă poposeau în casa preotului Constantin Morariu de la Pătrăuți, care era o „oază” de românism.
Tot în casa parohială de la Pătrăuți a stat și Leca Morariu, fiul lui Constantin Morariu. Leca Morariu a fost decan al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cernăuți, în perioada în care aceasta era cea mai prestigioasă universitate din sud-estul Europei.
Tereza Sinigalia, cercetător principal grad I și doctor în istoria artei, aflată și ea la Pătrăuți în această perioadă, a subliniat ideea unică a preotului Gabriel Herea, de a transforma casa parohială într-un muzeu al preotului bucovinean.
„A fost o idee unică de a reconstitui un asemenea spațiu și de a aduna nu numai obiecte legate de preot și de familia lui, ci și obiecte etnografice, care după cum știm se pierd și aproape că nu se mai găsesc decât în muzee. Inițiatorul acestui muzeu a încercat să redea ceva și din atmosfera satului, a omului de rând care beneficia de prezența bisericii, de prezența preotului”, a explicat Tereza Sinigalia.
Mai e nevoie de 26.000 de lei
Preotul Gabriel Herea, cel care duce o muncă asiduă de promovare a bisericii monument UNESCO și cel care a transformat casa parohială în muzeu, s-a zbătut în ultima perioadă pentru ca lucrările de stabilizare să fie realizate. A reușit să facă ce și-a propus doar parțial.
Lucrările s-au întrerupt din lipsă de fonduri. După ce s-a plătit către constructor suma de 74.000 de lei (din care 50.000 de la Guvern, 10.000 de la Consiliul Județean Suceava, 10.000 de la Primăria Pătrăuți și 4.000 de lei din donațiile enoriașilor), diferența de 26.000 de lei nu a mai putut fi acoperită. De precizat că această sumă de 26.000 de lei este pentru lucrările urgente, de stabilizare, care ar trebui făcute în acest an. Lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 80%.
Lucrările donate vor fi folosite pentru promovarea bisericii monument UNESCO și a muzeului
Referitor la lucrările donate de pictorii care au poposit la Pătrăuți, Gabriel Herea a spus că intenționează să organizeze expoziții, prin care să promoveze biserica monument UNESCO și muzeul. El consideră că aceasta este cea mai bună investiție, pe termen lung, pentru ca obiectivele să aibă vizibilitate și implicit să beneficieze de atenție și de fonduri pentru întreținere și salvare, cum este cazul muzeului.
In Memoriam Traian Postolache
Muzeul „Casa Preotului Bucovinean” a găzduit și mai multe lucrări ale pictorului rădăuțean Traian Postolache, recent dispărut dintre noi. Traian Postolache are o operă largă, iar parte din ea este la Pătrăuți.
„Dorim să dedicăm evenimentul de astăzi de la Pătrăuți (n.r. cel de luni, 25 iulie) pictorului rădăuțean Traian Postolache, care astăzi este alături de adevărul deplin, în Ceruri, alături de Hristos, pe care l-a iubit, despre care a vorbit și pe care l-a mărturisit în întreaga sa viața. Este un pictor care e legat de «Casa Preotului Bucovinean» din Pătrăuți prin lucrările lui, găzduite în anii în care muzeul a fost deschis și pe care nădăjduim că muzeul le va găzdui și după ce va fi redeschis”, a transmis preotul Gabriel Herea.

Biserica monument UNESCO surprinsă în mai multe unghiuri de pictori
Biserica monument UNESCO surprinsă în mai multe unghiuri de pictori
Muzeul este acum în șantier. Șantier care momentan stagnează din lipsă de fonduri
Muzeul este acum în șantier. Șantier care momentan stagnează din lipsă de fonduri
Preotul Gabriel Herea și Tereza Sinigalia
Preotul Gabriel Herea și Tereza Sinigalia
Caravană de pictură la biserica UNESCO de la Pătrăuți, pentru muzeul care are nevoie de fonduri pentru a fi salvat
Caravană de pictură la biserica UNESCO de la Pătrăuți, pentru muzeul care are nevoie de fonduri pentru a fi salvat
Caravană de pictură la biserica UNESCO de la Pătrăuți, pentru muzeul care are nevoie de fonduri pentru a fi salvat
Caravană de pictură la biserica UNESCO de la Pătrăuți, pentru muzeul care are nevoie de fonduri pentru a fi salvat
Caravană de pictură la biserica UNESCO de la Pătrăuți, pentru muzeul care are nevoie de fonduri pentru a fi salvat
Caravană de pictură la biserica UNESCO de la Pătrăuți, pentru muzeul care are nevoie de fonduri pentru a fi salvat
Caravană de pictură la biserica UNESCO de la Pătrăuți, pentru muzeul care are nevoie de fonduri pentru a fi salvat
Caravană de pictură la biserica UNESCO de la Pătrăuți, pentru muzeul care are nevoie de fonduri pentru a fi salvat
Biserica monument UNESCO surprinsă în mai multe unghiuri de pictori
Biserica monument UNESCO surprinsă în mai multe unghiuri de pictori

Recomandări

„Culorile Bucovinei”, jocuri, desen, pictură, o săptămână creativă pentru copii, la Muzeul Arta Lemnului