Început de an școlar

Peste 8.000 de elevi din Fălticeni au revenit în bănci



Prima zi de scoală
Prima zi de scoală

Peste 8.000 de elevi și preșcolari din municipiul Fălticeni, îndrumați de peste 400 de cadre didactice, s-au întors de luni, 11 septembrie, în unitățile de învățământ. Prima zi de școală a început la Fălticeni cu tradiționala ceremonie din curtea școlii, care a inclus o scurtă rugăciune pentru elevi rostită de către preoți parohi sau preoți profesori, stropirea celor prezenți cu apă sfințită, discursuri din partea autorităților și mesaje ale polițiștilor, siguranța în unitățile de învățământ constituind, și în cursul acestui an școlar, o prioritate pentru Poliția Română.
Ca de obicei, la deschiderea anului școlar, primarul Gheorghe Cătălin Coman a făcut un tur pe la cele șapte grădinițe cu program normal și prelungit, o grădiniță specială, patru școli gimnaziale și trei licee pentru a-i saluta pe cei peste 8.000 de elevi și preșcolari și pe cele peste 400 de cadre didactice. Alături de primarul Cătălin Coman, la deschiderea anului școlar au fost consilieri locali, membrii ai consiliilor de administrație și reprezentanții Inspectoratului Școlar Suceava, prof. Olguța Popa și prof. Laura Pintilie.
Cei mai emoționați au fost copilașii din clasele pregătitoare, care au venit împreună cu părinții și bunicii pentru a face cunoștință cu doamna învățătoare și colegii și pentru a face primii pași în această nouă etapă a vieții lor. Ei au fost întâmpinați de colegii mai mari cu poduri de flori și cu aplauze, aventura cunoașterii începând cu numeroase surprize pregătite în sălile de clasă de doamnele învățătoare.
Cu entuziasm și cu buchete de flori pentru profesorii preferați, câțiva din liceenii din urbea de pe Șomuz au venit în prima zi de școală îmbrăcați elegant sau extravagant, cu mașini noi, primite în mare parte la împlinirea vârstei de 18 ani, sau cu Loganul părinților. Pentru cei din mediul rural microbuzele și autobuzele s-au dovedit neîncăpătoare în prima zi, dar situația a revenit la normal începând de marți, pentru că elevii de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” și Colegiul „Vasile Lovinescu” învață în schimburi. În prima zi de scoală, printre elevii de clasa a IX-a s-au strecurat și o parte dintre absolvenți, veniți să își îmbrățișeze pentru o ultimă dată diriginții. După festivități și împărțirea manualelor terasele și barurile din sona centrală s-au dovedit neîncăpătoare pentru mulțimea de tineri dornici să „socializeze” la un suc, o cafea sau o tărie, mai ales că luni a fost și o zi călduroasă.
Tot în prima zi de școală, elevii au primit manualele și orarul provizoriu pentru primul modul din anul școlar 2023-2024.
Investiții de milioane de euro în instituțiile de învățământ
La deschiderea anului școlar, primarul Gheorghe Cătălin Coman i-a asigurat pe elevi și profesori de tot sprijinul administrației locale pentru asigurarea celor mai bune condiții de pregătire și finalizarea cu succes a proiectelor în care sunt implicate unitățile de învățământ. Cătălin Coman le-a mulțumit colegilor directori și profesori cu care a colaborat foarte bine în această vară pentru a pregăti unitățile de învățământ pentru noul an școlar, anul acesta fiind alocată din bugetul local suma de trei milioane de lei pentru lucrări de investiții la unitățile școlare din municipiu.
„Este o zi importantă pentru copii, pentru părinți, pentru bunici. Astăzi începe școala!
Vacanța poate a fost mare, poate a fost mică, dar a trecut, iar astăzi suntem din nou la școală. Un nou an școlar pe care v-il doresc plin de realizări, să îl parcurgeți în liniște. Primăria și Consiliul Local Fălticeni se obligă să asigure cele mai bune condiții în toate unitățile de învățământ.
Suma totală a proiectelor de investiții în unitățile de învățământ din Fălticeni totalizează aproape 6 milioane de lei (o nouă sală de sport la Școala Gimnazială «Ion Irimescu», ce-a mai mare sală de sport arondată unei unități de învățământ și care va fi finalizată la sfârșitul acestui an, cantină școlară la Școala «Mihail Sadoveanu», clădire realizată după același proiect ca al cantinei școlar de la Școala Gimnazială «Ion Irimescu», finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare a sălii de sport a Colegiului «Nicu Gane», lucrări de reabilitare termică la mai multe unități de învățământ, finalizarea, până la sfârșitul anului, a noii grădinițe), la care se adaugă recentul proiect de 2,7 milioane euro finanțat prin PNRR cu bani europeni, care vizează dotarea școlilor cu mobilier și echipamente digitale, materiale didactice și echipamente digitale.
Dragi copii, aveți toate condițiile pentru a putea parcurge în liniște pașii necesari educației voastre!
Colegilor profesori le urez multă răbdare, să aibă parte de activități frumoase. Îi asigur încă o dată de sprijinul administrației locale. Mult succes tuturor în noul an școlar!”, a fost mesajul primarului Gheorghe Cătălin Coman la început de an școlar.
Profesorul Gheorghe Cătălin Coman a scos în evidență și relația foarte bună între autoritatea publică locală și conducerile unităților de învățământ din Fălticeni, în perioada vacanței de vară fiind finalizate o parte dintre investiții, astfel încât disconfortul pentru elevi și profesori să fie minim.
„În fiecare zi din vacanța de vară am avut consultări, discuții pe șantiere astfel încât să identificăm cele mai rapide și bune soluții pentru ca școala să înceapă în cele mai bune condiții și investițiile pe care le avem în derulare să se desfășoare fără a afecta procesul de învățământ. Avem investiții multiple în corpuri de clădiri, săli de sport, ateliere școlare, internate școlare, cantine școlare etc.”, a spus primarul Cătălin Coman.


Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală
Prima zi de scoală


Recomandări

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor
32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor

Impactul măsurilor din educație, explicate de sindicate. Acestea cer demisia ministrului Daniel David

Impactul măsurilor din educație, explicate de sindicate. Acestea cer demisia ministrului Daniel David
Impactul măsurilor din educație, explicate de sindicate. Acestea cer demisia ministrului Daniel David

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (2)

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire
30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire