|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
![]() |
În sfârșit, Constituția nu mai este singură pe lume. O nouă lege care vizează, și ea, esența neamului, a fost zămislită. Total fundamentală, aș zice. Și fundamentată. Nu, n-a fost legiferată Miorița, cum poate că v-am făcut să credeți, dar e pe acolo: de acum, avem Legea picnicului.De acum vom face mici românești, dar nemțește!Minunăția asta de lege zice că reflexele câmpenești ale românilor trebuie, dacă nu îngrădite, măcar canalizate Asta pentru că, după cum bine au sesizat legiuitorii, românii “practicau inadecvat activitățile de picnic”. Deh, popor needucat! Legea îi ajută pe cei care merg la picnic să realizeze, în cazul în care sunt puțin confuzi, că se află chiar la un picnic. Acesta este “orice activitate de recreere desfășurată pe domeniul public (…) de una sau mai multe persoane, care implică consumul de băuturi și/sau alimente și aprinderea sau nu a focului Nici simțul artistic nu va mai putea fi la fel de ușor pus în valoare. Simți cum te ia fiorul muzical? Simți că dacă nu asculți repede o manea dată la maxim ți se prăjesc, consecutiv, creierul mic și creierul foarte mic? Ei bine, simțirea artistică te va costa, undeva între 200 şi 400 de lei | ![]() |
![]() |
D-NA COMISAREASA-SEFA,DESPRE INCENDIUL DE LA POJORATA, DIN ,,DOSU'' LU' ADAM SI EVA,NIMIC,NIMIC???SAU ACOLO E ARIE PROTEJATA SI NU DA BINE LA IMAGINE??? DESPRE DEPOZITAREA DESEURILOR TOXICE TRANSFRONTALIERE,TOT NIMIC??? VARTOASA ,,INSTRUIRE'' PRIMITI LA IASI INAINTE DE PRELUAREA POSTURILOR IN SUCEAVA. DREPTU-I??? |
![]() |
![]() |
o prostie si cu legea ,asta,in tarile civilizate nu exista lege pt. gratare,de ex. in portugalia se faceau gratare in fata blocului,pur si simplu(am fost si am vazut),in italia la fel am muncit cateva luni , se fac expre pt. gratare seminee in balcoane la blocuri noi de locuit,in grecia la fel unde am fost se fac gratare pe terasele blocurilor(ei nu au acoperisuri sus la ultimul etaj)si tot asa.iar noua ne pune amenda daca faci gratar la marginea paduri,niste dobitoci | ![]() |
![]() |
Nu prea esti destept...N-as dori nimanui sa nu poata deschide geamul pentru a aerisi din cauza guterilor care prajesc sunci si carnati si fac valatuci de fum,beau bere si asculta laturile de manele.De asta trebuie amenajate tarcuri speciale unde cei ca tine sa se manifeste...In Italia unde? Pe la vreo periferie sau cartier de emigranti...unde-i jeg si galagie! | ![]() |
![]() |
A,era sa uit:si-n Ferentari fac cioroii gratare in fata blocului! | ![]() |
![]() |
PTR O MAI BUNA CLARIFICARE ,VA POT RECOMANDA NISTE ,,DOCTORI IN STIINTE CAMPULUNGENI'',[BUNI DE ANCHETAT]CARE PRIN TEZELE DE DOCTORAT, AU DAT MURA-N GURA,TRAFICANTILOR DE DESEURI TOXICE,LOCATII UNDE ACESTE DESEURI POT FI DEPOZITATE,IN OCCIDENT COSTA PREA MULT DISTRUGEREA ACESTORA. UN ALT DOCTOR,DIN CATE SE AUDE,TREBUIE SA ADUCA IMBUNATATIRI TEZEI DE DOCTORAT,CARE SE NUMESTE,,DAUNATORII PADURII''.MAI EXACT,TREBUIE ADUGATA O LISTA CU CONDUCERILE DIR.SILV.SUCEAVA DIN 1996 SI PANA IN PREZENT. II DORIM SPOR LA TREABA! |
![]() |
![]() |
Se vede ca la voi se poarta chestia cu bota... Daca spunea ca-i rupe in amenzi ca trebuie in 3 zile sa faca ce n-au facut in cinspe ani era un sef pe sufletul tau... ca doar la voi doar ce dati cu pumnu in masa si se face intr-un an cat la altii in sapte. Asa, daca a zis un lucru real, ca nu se poate pocnind din degete sa faci din r... bici imediat dam cu r... ca de, trebuie sa fie un vinovat. Stimabile din Prelipca te contrazici singur... improsti cu r... si apoi zici ca sunt alte prioritati nu sa se amenajeze locurile de picnic... Dar nu ne mira... vedem zilnic in Suceava ce poate face un prelipcar... | ![]() |
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
( 3 apr 2012, 12:05:26