Accident rutier

Tânăr rămas încarcerat în autoturismul cu care a intrat într-o combină

Mașina condusă de tânărul de 29 de ani
Mașina condusă de tânărul de 29 de ani

Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri seară, în municipiul Rădăuți, un tânăr în vârstă de 29 de ani rămânând încarcerat în autoturismul Audi cu care a intrat violent într-o combină. Alarma s-a dat în jurul orei 20.00, la fața locului, pe strada Ștefan cel Mare, la ieșirea spre Horodnic, intervenind pompierii de la Rădăuți, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Echipajul de descarcerare a constatat că tânărul de la volanul autoturismului este încarcerat, autoturismul fiind grav avariat în zona cupolei.
Din fericire, tânărul era conștient, fiind extras și predat unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, care l-a transportat la spital.
La fața locului au ajuns polițiști rutieri, care au demarat cercetarea la fața locului pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Combina în care s-a izbit autoturismul Audi
Combina în care s-a izbit autoturismul Audi
Mașina condusă de tânărul de 29 de ani
Mașina condusă de tânărul de 29 de ani

Recomandări

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic