Echipa Filatronics Junior, formată din Emanuel Buliga, Sabina Duciuc, Luca Isepciuc, Levi Livanu, Mara Ștefănoaia și Mihai Ștefănoaia, elevi în clasa a III-a la Liceul Teoretic ”Filadelfia”, Suceava, au obținut premiul ”Profesionalism” în cadrul competiției First Lego League Junior, care s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, la Universitatea Politehnică din București.
În fiecare an, programul educațional First Lego League Junior oferă o provocare nouă și interesantă pentru a stimula creativitatea copiilor cu vârste între 6 și 10 ani.
Anul acesta provocarea a fost intitulată ”Mission Moon”, explorarea vieții pe lună, echipa Filatronics Junior proiectând soluții și investigând problemele ce trebuie rezolvate pentru a putea locui pe Lună.
Potrivit prof. înv. primar Lionte Mariana, coordonatoarea echipei, ”folosind setul inspirațional Lego Education ca punct de plecare, ei au creat un model propriu cu ajutorul elementelor Lego. Pe măsură ce au lucrat, au învățat abilități de bază în inginerie și programare folosind LEGO Education We Do 2.0 și au aplicat aceste concepte pentru a-și anima propriul model”.
S-au documentat și, prin modelul creat, au arătat cum pot fi rezolvate provocările pe care oamenii le întâmpină atunci când călătoresc sau petrec perioade mari de timp în spațiul cosmic, ce ar putea mânca și bea pe lună, cum vor putea respira sau de unde vor lua energia.
De-a lungul experienței, echipa a respectat valorile fundamentale ale FIRST LEGO League Junior, sărbătorind descoperirea, munca în echipă și profesionalismul demn (Gracious Professionalism).



