La împlinirea a doi ani din noul mandat de primar al Sucevei, Ion Lungu a venit în fața sucevenilor cu bilanțul de activitate pentru perioada iunie 2017 – iunie 2018.
În privința lucrărilor de modernizare a infrastructurii stradale, edilul sucevean a enumerat lucrările de amploare, de turnare a covoarelor asfaltice pe străzile Ciprian Porumbescu, str. Scurtă, str. Aleea Nucului, str. Florilor, str. Ion Irimescu și pe str. Vasile Bumbac.
Lucrări de reabilitare prin asfaltare au avut loc în parcarea MPO Mărășești și în parcarea din zona Areni, vizavi de sediul IPJ, unde s-au creat și noi locuri de parcare.
Lucrările de asfaltare pe străzi noi, „de pământ”, au fost finalizate pe Constantin Moraru – Ițcani, în lucru fiind străzile Lev Tolstoi – Burdujeni-Sat, Mihail Sadoveanu – Serpentine și Bogdan Vodă – Zamca.
Ion Lungu a menționat și de lucrările de fluidizare a traficului rutier în zona comercială, pe Calea Unirii, dar și de realizarea studiului de circulație pentru introducerea de sensuri unice, care va fi discutat astăzi în Consiliul Local, dar care nu va mai fi implementat anul acesta, ci „când populația va fi pregătită”.
Pași pentru realizarea unui pod nou peste apa Sucevei
O lucrare importantă demarată în acest an de mandat este cea de realizare a unui pod nou peste apa Sucevei, în prezent fiind făcuți o serie de pași în această direcție: studiul de prefezabilitate, studiul topo+geo, iar acum se lucrează la studiul de fezabilitate.
O investiție așteptată de iubitorii sporturilor, Sala Polivalentă cu 5.000 de locuri, are aprobat studiul de prefezabilitate la Compania Națională de Investiții, în prezent fiind prinsă spre aprobare în lista sinteză depusă la Ministerul Dezvoltării.
Deschiderea zonei de agrement Tătărași, amenajată pe o suprafață de aproximativ 7 hectare, în zona lacurilor, dar și demararea investiției de extindere a rețelei de gaz metan în Burdujeni Sat, pentru care s-a ținut deja licitația de desemnare a executantului, se numără printre principalele realizări ale celui de-al doilea an al acestui mandat de primar.
În prezent sunt în curs de finalizare 80 de apartamente ANL în zona Obcini, la care se mai adaugă demararea lucrărilor de realizare a un bloc pentru locuințe de serviciu, care să fie oferite, de exemplu, doctorilor care profesează la Suceava.
În acest an de mandat au înaintat și lucrările de amenajare a cartierului Europa, pentru tineri, fiind finalizată strada principală, Paris, o altă investiție importantă fiind cea de montare a transformatoarele pentru alimentarea cu energie electrică a zonei, în prezent lucrându-se la extinderea rețelelor de acolo.
Două investiții promise locuitorilor Sucevei, de modernizare a piețelor, sunt în curs de finalizare – noua Piață din Burdujeni, precum și introducerea încălzirii în Piața Centrală.
Proiect pe fonduri elvețiene
Un amplu proiect, a cărui implementare a fost finalizată recent, este cel pe fonduri elvețiene:
a. Modernizarea iluminatului public, prin înlocuirea sistemului clasic cu cel pe lămpi tip LED, proiect care, din economii, a fost extins și la școli, unde a fost finalizată licitația.
b. Montarea a 28 de puncte de încărcare standard și rapide în cadrul proiectului ”Electromobilitate – Vehicule electrice pentru o municipalitate verde”
c. Achiziționarea de mașini electrice pentru municipalitate – 11 autoturisme, 2 furgonete, 2 autospeciale.
d. Achiziționarea a 10 biciclete electrice și a infrastructurii de încărcare (cu panouri fotovoltaice) date în folosință Poliției Locale.
În perioada menționată au fost finalizate și aprobate documentațiile pentru Fonduri europene 2014-2020, documentele strategice SIDU + PMUD fiind depuse și aprobate la ADR Piatra Neamț și la AMPOR – Ministerul Dezvoltării Regionale.
De asemenea, a fost identificat și aprobat în Consiliul Local un sediu nou pentru Divizia de transport electric, la capătul străzii Căpitan Grigore Andrei, în Burdujeni Sat, iar acum se lucrează la studiul de fezabilitate pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției pe fondurile municipalității. Proiectul pentru achiziționarea a 40 de autobuze electrice în valoare de 25.000.000 euro urmează să fie depus până la finele lunii august.
Alte proiecte depuse pe fonduri europene sunt cele pentru realizarea unui centru multifuncțional la Ițcani, în locul fostului Cinema Arta, realizarea unui grădinițe noi în Burdujeni Sat și alta în zona centrală, pe strada Dobrogeanu Gherea, un proiect pentru grădiniță, de data asta în Ițcani, fiind depus și la Ministerul Educației.
Lucrările de reabilitare a rețelelor termice pe POIM, continuate și anul acesta, precum și depunerea și aprobarea proiectului de reabilitare termică a clădirii Primăriei municipiului Suceava, se numără printre eforturile depuse pe linia îmbunătățirii serviciilor energetice și reducerii costurilor aferente.
Finalizarea Planului Urbanistic General și finalizarea Registrului Spatiilor Verzi ale municipiului
Finalizarea Planului Urbanistic General, aflat acum în faza de avizare la Mediu și la Garda Forestieră, precum și finalizarea Registrului Spatiilor Verzi ale municipiului Suceava sunt două lucrări de amploare, pentru realizarea cărora parcursul nu a fost deloc ușor.
Demararea lucrărilor de reabilitare a statuii ecvestre a domnitorului Ștefan cel Mare, care vor fi finalizate până la mijlocul lunii august, precum și adjudecarea proiectului de amenajări exterioare a zonei pietonale din jurul acesteia, care va fi finalizat în luna octombrie, este considerată de asemenea o realizare importantă.
Demersurile de realizare a unui Monument al Unirii, care să fie amplasat vizavi de Consiliul Județean, cu care se dorește a fi făcut la comun, e la a doua licitație, prima fiind anulată din cauza lipsei unor proiecte adecvate.
Înlocuirea gardului Cimitirului Pacea și repartizarea de locuri de veci tuturor bisericilor din cartierele Ițcani și Burdujeni completează sprijinul financiar constant acordat unităților de cult.
Un demers important este cel de modernizare a Ștrandului Ițcani, la care expertiza tehnică a arătat că bazinele sunt fisurate și trebuie dărâmate, încât se face totul de la zero, noul ștrand urmând să fie cu apă caldă, locuri de parcare și zonă de agrement.
Tot în această perioadă s-a aprobat în Senat, iar acum este în dezbatere în camera Deputaților proiectul inițiat de municipalitate pentru transferul unor suprafețe de păduri-parc în zona Șipote și Zamca.
Sprijin financiar pentru Spitalul de Urgență Suceava
În domeniul cultural, lista realizărilor bifează organizarea Festivalului Internațional al Filmului Ecologist, în octombrie 2017, realizarea proiectului Zilele Teatrului „Matei Vișniec”, în parteneriat cu Ministerul Culturii, întocmirea și aprobarea proiectul CENTENAR 2018, finanțarea proiectelor Festivalul de Artă Medievală, Lira de aur, Crăciun în Bucovina, Paște în Bucovina, Revelion în aer liber, Zilele Orașului.
De asemeni, a continuat ornarea orașului pentru sărbătorile de iarnă, prin montarea unei cupole luminoase pe esplanada din centru.
Realizarea de noi parteneriate – înfrățiri, cu orașele Soroca din Republica Moldova și Bethleem, din Palestina, a avut loc tot în acest an de mandat.
Sprijinul financiar de un milion de lei acordat Spitalului de Urgență Suceava, finanțarea sporturilor, dar și a unor investiții precum Catedrala Nașterea Domnului Suceava, pentru începerea lucrărilor de pictură (un milion de lei), ori pentru realizarea noului sediu al Seminarului Teologic (500.000 de lei), se numără de asemenea printre realizări, ca și obținerea titlului de Excelență în educație la nivel național și declararea municipiului drept „Destinație europeană de excelență”.
Nerealizări
La capitolul nerealizări, Ion Lungu a trecut pe primul loc întârzierea accesării fondurilor europene pentru perioada 2014-2020, la care de abia acum s-a dat drumul la depunerea proiectelor, la nivel național, iar pe locul doi pierderea finanțării europene pentru grădinița ce urma să fie făcută în Cartierul Obcini, unde reticența unora a dus la blocarea demersului. Una dintre principalele probleme ale acestui an de mandat este considerată lipsa forței de muncă, ceea ce duce la întârzieri mari în realizarea lucrărilor de investiții și reparații, inclusiv la blocarea temporară unora, din lipsă de ofertanți la licitații.