Campania „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, derulată de Poliție, s-a încheiat ieri cu ziua dedicată activităților de prevenire a accidentelor rutiere. La nivelul întregului județ, polițiștii și-au concentrat acțiunile pe activități de prevenire a accidentelor care survin din cauza traversărilor neregulamentare și a erorilor pe care le comit în trafic bicicliștii și mopediștii.
Cea mai de amploare acțiune a fost organizată în comuna Fântânele. Peste 300 de copii de la școlile din Fântânele și Bănești au participat ieri la acțiuni de prevenire a accidentelor care se petrec din cauză că pietonii și bicicliștii nu respectă regulile de circulație.
Finalitatea acțiunii a constat în împărțirea a peste 300 de veste reflectorizante copiilor.
Comisarul Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul poliției județene, a declarat:
„Cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local au fost procurate veste reflectorizante pentru toți copiii participanți. Toți polițiștii Secției de Poliție Ipotești, împreună cu polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității – IPJ Suceava au participat la activitățile preventive și au înmânat copiilor peste 300 de veste reflectorizante”.
Alte peste 100 de activități preventive, la care au participat în jur de 3.500 de elevi, au fost organizate ieri în județ. Au fost derulate acțiuni de informare și responsabilizare, dar și patrule școlare, jocuri interactive și concursuri cu tematică preventivă.
De asemenea, activitățile au fost organizate și pe drumurile comunale, bicicliștii și conducătorii de mopede identificați fiind instruiți cu privire la respectarea regulilor rutiere și primind veste și elemente reflectorizante.