Activitate limitată

Procurorii de la Parchetul local Suceava au început și ei proteste pentru drepturi salariale neacordate

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava
Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat că au votat în unanimitate (7 voturi din 7) adoptarea unei forme de protest ca urmare a refuzului puterii executive de a aloca fondurile necesare plății integrale a drepturilor salariale și a tranșei aferente anului 2023 din drepturile salariale restante, reprezentate de titlurile executorii constând în hotărâri judecătorești definitive.
Așadar, ca și în cazul grefierilor de la instanțe și Parchete, este vorba de drepturi câștigate în instanță, care însă nu sunt achitate.
Protestul procurorilor constă în limitarea activității doar la dosarele urgente și în suspendarea programului cu publicul, cu unele excepții.
Conform comunicatului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava,
activitatea de supraveghere a urmăririi penale urmează să se desfășoare numai cu privire la :
-cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecție a victimelor și martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical precum și cele cu persoane vătămate minori;
-actele și măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune în pericol obținerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum și cele privind audierea anticipată.
Procurorii au mai anunțat suspendarea programului nemijlocit cu publicul, cu excepția soluționării cererilor având ca obiect prelungire drept de circulație și înregistrare tardivă deces.
De asemenea, protestul constă și în suspendarea programului de audiențe organizat de către conducătorul unităților de parchet.

Recomandări

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină