A concurat cu elevi din 38 de județe

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc, în vârstă de 12 ani, s-a calificat în finala Golden Voice

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc, în vârstă de 12 ani, s-a calificat în finala Golden Voice
Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc, în vârstă de 12 ani, s-a calificat în finala Golden Voice

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc, în vârstă de 12 ani, s-a calificat recent în finala Golden Voice, un concurs de renume, cu o selecție riguroasă. La etapa inițială a competiției au participat 98 de copii, din 38 de județe, cu vârste cuprinse între 12-16 ani, iar în finală s-au calificat doar zece, printre care și suceveanca Beatrice Ecaterina Tcaciuc, elevă în clasa a V-a la Colegiul National „Ștefan cel Mare” Suceava.
Finala Golden Voice a avut loc pe 6 decembrie 2023, live, la București, fiind o experiență minunată pentru Beatrice. Suceveanca a interpretat piesa „It’s oh so quiet” și a fost felicitată pentru interpretare și alegerea piesei de Smiley. Beatrice Ecaterina Tcaciuc a participat, în perioada 7 – 9 decembrie, și la Piatra Neamț, la Spectacolul-concurs „Cântec de Stea”, ediția a XII-a, la care au fost prezenți peste 200 de copii. Beatrice a evoluat la trei secțiuni, „Muzică Populară”, „Colind” și Muzică ușoară, fără tematică de iarnă. Suceveanca a primit unul din marile premii: Trofeul „Cântec de Stea Tradițional Românesc”, reinterpretând în gală colindul care a emoționat juriul, „Aseară, pe-nserate”. Beatrice Ecaterina Tcaciucface canto – muzică ușoară de peste patru ani, cu prof. Teodora Botez, la Școala Artelor, și muzică populară, de un an, cu artista Nicoleta Cojocaru. De asemenea, Beatrice este elevă în anul II la Școala Populară de Arte „Ion Irimescu”, sub îndrumarea prof. Maria Tanase, secțiunea muzic populară. Cei care o cunosc pe Beatrice Tcaciuc spun despre ea că este un copil ambițios, muncitor, cu rezultate excepționale atât la învățătură, cât și pe plan artistic. Face șah de trei ani, dar a făcut trei ani și dans sportiv. A participat la peste 50 de concursuri muzicale, la care a obținut premii importante: peste 20 de trofee și peste 30 de premii I.

Recomandări

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc a obținut Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”, ediția a XIV-a

Primăria Liteni va organiza vineri, de Izvorul Tămăduirii, mai multe manifestări de amploare pentru a sărbători ziua orașului

Primăria Liteni organizează de Izvorul Tămăduirii o nouă ediție a Zilei orașului
Primăria Liteni organizează de Izvorul Tămăduirii o nouă ediție a Zilei orașului

Elevul Ioan Corbuleac, din Marginea, a câștigat trofeul Concursului de interpretare la pian „Tinere talente”