Tragic

Biciclist accidentat mortal după ce ar fi efectuat un viraj fără a se asigura

Biciclist accidentat mortal după ce ar fi efectuat un viraj fără a se asigura
Biciclist accidentat mortal după ce ar fi efectuat un viraj fără a se asigura

Încălzirea puternică a vremii aduce din nou în actualitate accidentele cu implicarea unor bicicliști. Din păcate, un accident produs în cursul zilei de sâmbătă, la Volovăț, s-a soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 51 de ani.
Din cercetările poliției rezultă că sâmbătă, în jurul orei 11.00, Adrian Hîj, în vârstă de 35 de ani, din Volovăț, în timp ce conducea un autoturism Mercedes Benz pe DJ 209K, pe raza comunei Volovăț, cu direcția de deplasare spre Marginea, a acroșat un biciclist din fața sa, care a efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe o stradă secundară.
Cercetarea la fața locului a polițiștilor a indicat că șoferul a tras puternic de volan stânga, în încercarea de a evita impactul, însă l-a acroșat pe biciclist cu partea dreaptă a autoturismului. După impact, mașina a ajuns în șanțul din stânga, în timp ce biciclistul a fost proiectat pe carosabil.
La Spitalul Municipal Rădăuți au fost transportați atât șoferul, cât și biciclistul.
Din păcate, Nicolae Vicol, în vârstă de 51 de ani, din Rădăuți, bărbatul care se deplasase pe bicicletă, a intrat în stop cardio-respirator în timp ce se afla la Spitalul municipal Rădăuți, fără a mai putea fi salvat.
Șoferul implicat în accident a fost verificat cu aparatul etilotest și a rezultat că nu consumase alcool.
Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă în cadrul căruia vor continua cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul fatal.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit