|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
A dat banii pe două telefoane mobile şi a primit două bucăţi de gresie, în huse |
Activitatea de cercetare, baza materială şi actul didactic, principalele aspecte urmărite de comisia ARACIS |
Aeroportul din Salcea va dispune de o ambulanţă nouă |
Afacerist sucevean, condamnat pentru că a înşelat o firmă cu peste 150.000 de euro |
Apa rece se oprește pe18 străzi din Suceava |
Conducerile aeroporturilor din ţară se vor întâlni la Suceviţa |
Demersuri pentru construirea unui Centru de radioterapie la Spitalul Judeţean |
Deszăpezirea drumurilor judeţene în această iarnă va costa cinci milioane de lei |
Donţu consideră că interzicerea tăierii copacilor de pe spaţiile verzi ar crea un mediu mai sănătos |
Iluminat public cu LED-uri în întreg municipiul Suceava, din fonduri elveţiene |
Înjunghiat de trei ori de vărul cu care a băut o noapte întreagă |
La 63 de ani, a furat 15.000 de euro dintr-o locuinţă şi i-a cheltuit prin ţară |
Mai puțin de 1.400 de cereri pentru ajutorul de încălzire a locuinţelor |
Nechifor este nemulţumit de modul în care SC CF Iaşi a lucrat la şoseaua de centură a Sucevei |
Nechifor spune că lucrările programate pentru anul acesta la drumul Suceava-Botoşani au fost finalizate |
Noua centrală termică a Sucevei pornește oficial furnizarea căldurii şi apei calde |
„Pe cărările toamnei”, la Şcoala Gimnazială „Petru Muşat” Siret |
Peste 200 de angajaţi din învăţământul sucevean au protestat la Bucureşti, alături de mii de sindicalişti din ţară |
Pista Aeroportului „Ştefan cel Mare” va fi demolată începând din ianuarie 2014 |
Prospecţiuni în căutarea gazelor şi ţiţeiului, întrerupte de hoţii de cabluri din cupru |
Şedinţă extraordinară de Consiliu Local pentru preluarea serviciului de transport şi distribuţie a energiei termice |
Studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare” au intrat, ieri, în grevă japoneză |
Sucevean înşelat cu 5.000 de lei, de un aşa-zis colecţionar de maşini de cusut vechi |
Tablourile luate de poliţie în urma unei percheziţii într-o garsonieră din Burdujeni nu fac parte din patrimoniul cultural |
Taxa de salubrizare din Suceava ar putea creşte la 5 lei/persoană |
Tone de carne cu salmonela au fost comercializate pe piaţa din Suceava |
Trupa de teatru studenţesc Fabulinus recrutează noi membri |
Un şofer fără permis a primit un an şi opt luni de închisoare după două condamnări |
Unde fugim de-acasă... 28 noiembrie - 4 decembrie 2013 |
Unde fugim de-acasă... 7-13 Noiemrbie 2013 |
Nechifor: USL trebuie să funcționeze în continuare în Consiliul Local Fălticeni |
Galeria Rapidului a făcut spectacol la Suceava |
Lui Ted i-a rămas în minte ratarea lui Ionesi |
Rapidiştii suceveni şi cei giuleşteni şi-au împărţit punctele frăţeşte, într-o atmosferă de meci mare |
Viorel Moldovan: „Am obţinut un punct mare, în condiţii total nefavorabile” |
ANSVSA: Peste 60 de tone de carne de la Avicola Călăraşi retrase din magazine |
Aproape 60% dintre români ar renunţa la serviciu pentru a lucra de acasă |
Asociaţiile crescătorilor de animale din comune primesc 5.000 euro pentru tanc de răcire a laptelui |
Câmpeanu: Peste 200.000 de pensii vor fi recalculate în urma deciziei CC, plata din 2014 |
CSM: Peste 4.200 de sesizări referitoare la magistraţi, înregistrate de la începutul anului |
Guvernul aprobă bugetul şi descentralizarea pe 14 noiembrie; angajarea răspunderii - pe 19 noiembrie |
Inspectorii de muncă au găsit 365 de persoane care munceau la negru, amenzile depăşesc 1,3 mil. lei |
ONU: Concentraţiile gazelor cu efect de seră din atmosferă au atins niveluri record în 2012 |
Senat: Etichetele sticlelor de apă potabilă trebuie să prevadă conţinutul de nitraţi şi nitriţi |
Zota: Numărul donatorilor de organe în 2013 a ajuns la 115 |
Presa veche 07 Noiembrie 2013 |
Păcatul osândirii aproapelui |
Sâmbătă este hram la Biserica din curtea Spitalului Vechi Suceava |
Tradiţii de Sf. Mihail şi Gavriil |
Hyundai Equus va fi disponibil și pe piața europeană |
McLaren P1 intră în producția de serie |
Noul Volkswagen Golf Variant, tehnologii avansate și confort sporit |
Opel Astra Sedan, model cu sportiv și elegant |
O băutură probiotică obţinută din murături japoneze, noul medicament minune împotriva gripei |
Primele embolizări de anevrism cerebral din Moldova, efectuate cu succes la Suceava |
Jennifer Aniston - schimbare radicală de look, pentru că s-a plictisit |
Publicaţia Corriere della Sera îşi vinde sediul istoric din Milano, pentru 120 de milioane de euro |
Stresul cronic încetineşte recuperarea în caz de accident vascular |
Studiul instrumentelor muzicale în copilărie influenţează pozitiv capacitatea auditivă |
The Sun va continua tradiţia imaginilor cu fete topless, la solicitarea cititoarelor tabloidului |
Doi ani de la fondarea Asociaţiei Intercoolt Bucovina |
Expoziţia „Adevăr - Compasiune - Toleranţă”, la Rădăuţi |
Expoziţia de pictură în acuarelă „Prin Bucovina” |
Expoziţie de pictură la Galeria de Artă „Ion Irimescu” |
Iconografie bucovineană „Illustrierte Bukowina” |