Rata de promovare, înainte de contestații, la prima sesiune a examenului național de Bacalaureat, este de 67,2%, incluzând și elevii proveniți din promoțiile anterioare, anunță Ministerul Educației Naționale (MEN), citat de Mediafax.
"Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoția 2018-2019 și au susţinut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie este de 73,7% (superioară cu un procent celei de anul trecut: 72,7%). Rata de promovare în ansamblu (înainte de contestații), incluzând și elevii proveniți din promoțiile anterioare, este de 67,2%", arată Ministerul Educației Naționale, într-un comunicat de presă remis luni MEDIAFAX.
S-au înregistrat 177 de medii generale de 10, față de 104, câte au fost anul trecut.
Din totalul candidaţilor înscrişi (136.091), s-au prezentat 129.166 de candidaţi.
Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 84 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului national de Bacalaureat.
S-au consemnat procente ridicate de promovare în: sectorul 4 al Capitalei (80,94%), judeţele Cluj (80,71%), Iași (76,34%), Bacău (75,96%), Sibiu (74,54%), Brăila (73,40%), Galați (73,01%), Municipiul București (72,84%), respectiv județele Buzău (72,84%) și Brașov (72,74%).
Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate luni, 8 iulie, la ora 10:30, atât în centrele de examen, cât şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.
Contestaţiile pot fi depuse tot astăzi, între orele 12:00 şi 16:00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice sâmbătă, 13 iulie.