Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, că România a primit o nouă tranșă de fonduri europene în domeniul agricol, respectiv de suma de 53 milioane de euro, informează Mediafax.
„Continuăm să atragem fonduri europene și în sectorul agricol. O nouă tranșă de fonduri de peste 53 de milioane de euro a fost rambursată României, de către Comisia Europeană la începutul acestei săptămâni”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de joi a Guvernului.
Premierul a precizat că de la începutul anului fermierii au primit în total apeoape două miliarde de euro din fonduri europene.
„Din ianuarie până acum fermierii români au beneficiat de aproape două miliarde de euro, bani proveniți din fondul european de garantare agricolă și din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală. În total de la începutul guvernării PSD -ALDE respectiv în perioada 2017-2019 România a încasat de la UE peste 8 miliarde de euro, bani care au ajun în mediul rural pentru realizarea unor investiții importante pentru modernizarea exploataților agricole, vegetale și zootehnice, felicitări domnule ministru și să continuați în același ritm”, a conchis Dăncilă.