La Conacul Domnescdin Şcheia a avut loc sâmbătă, 10 decembrie, "Bucovina Dance Cup", o competiţie la care au participat peste 450 de sportivi, unul dintre cele mai mari şi spectaculoase evenimente desfăşurate în ultima perioadă în Suceava. "Bucovina Dance Cup", concursul naţional de dans sportiv organizat de clubul Bucovina Dance Studio Suceava, a strâns sute de sportivi care au concurat şi care au oferit un spectacol de neuitat. Cu invitaţi speciali de peste hotare, finala acestui concurs a inclus perechi din Suceava, Iaşi, Piatra Neamţ, Bacău şi Republica Moldova. Patru dintre cele mai bune perechi de la clubul Codreanca (Chişinău) au oferit un minunat show de dansuri standard şi latino-americane, luptându-se pentru clasarea pe prima poziţie a podiumului. Atât arbitrii, cât şi perechile participante au fost foarte încântaţi de modul în care a fost organizată această competiţie, aşteptând cu nerăbdare cea de-a doua ediţie.
Organizatorii acestei competiţii şi antrenorii clubului de dans Bucovina Dance Studio - Vlad Palamariu, Andrei Palamariu, Anca Dumitrean şi Alexandra Irimesei - s-au declarat foarte mulţumiţi de modul în care a decurs acest eveniment, dorind să mulţumească tuturor sponsorilor şi partenerilor care au fost alături de ei.
A fost o zi memorabilă pentru echipa "Bucovina Dance Cup", care a reuşit să organizeze prima ediţie a unui concurs naţional de dans sportiv.