Un deţinut a încercat, miercuri, să agreseze preşedintele completului de judecată, cu un ciob de sticlă, în timpul unei şedinţe la Judecătoria Aiud, iar apoi s-a tăiat, fiind transportat la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit Curţii de Apel Alba Iulia, miercuri, în timp ce câţiva deţinuţi erau conduşi afară după o şedinţă de judecată de la Judecătoria Aiud, unul dintre deţinuţi l-a atacat pe preşedintele completului de judecată cu un ciob de sticlă.