Recolamp: Românii aruncă la gunoi 5 milioane de becuri cu mercur. Comisia Europeană poate declanșa infringement



Românii aruncă la gunoi, anual, peste 5 milioane de becuri eficiente energetic, respectiv sute de tone de astfel de deșeuri care conțin mercur și ar trebui colectate și reciclate în mod responsabil, potrivit normelor europene, fiind posibilă, în caz contrar, declanșarea procedurii de infringement, informează Mediafax.”De la 1 ianuarie 2016, vorbim de o țintă de colectare de minimum 40% din greutatea medie a produselor introduse pe piață, în ultimii trei ani, de către producătorii români. Iar până în 2021, trebuie să fim capabili să asigurăm colectarea și tratarea a minimum 65% din deșeurile de echipamente electrice. În 2014, participanții Recolamp au introdus pe piața din România circa 6,6 milioane unități de echipamente de iluminat, cifre comparative cu cele înregistrate în 2013. Din această cantitate, însă, de aproximativ 1.200 de tone, 476 tone au fost colectate și reciclate. În afară de deșeurile gestionate de asociație, există încă necolectate 2.000 de tone de echipamente de iluminat, ceea ce înseamnă peste 5 milioane de becuri și neoane. Acestea sunt foarte periculoase pentru mediu, întrucât conțin mercur. Necolectate selectiv, ele ajung la gropile de gunoi”, a declarat pentru MEDIAFAX Roxana Șunică, director de marketing al Recolamp.



Recomandări

Deținerea unui termometru cu mercur te face infractor. Cum poți să scapi de el fără să-l arunci la gunoi sau să ai dosar penal

Economii de peste 10 milioane de euro pentru Primăria Suceava, prin închiderea „în situ” a gropii de gunoi temporare de la Ipotești