CNAS are un surplus de aproape 600 de milioane de lei, mai are nevoie de bani la tratamentele noi

Casa Națională de Asigurări de Sănătate are, pe primul semestru, un surplus de aproape 600 milioane lei, din creșterea încasărilor, economiile după introducerea cardului de sănătate și o mai bună gestionarea, dar ar mai fi nevoie de bani pentru noile medicamente și programe, spune președintele CNAS, citat de Mediafax.”Avem un surplus de aproape 600 de milioane de lei. Pentru prima dată, în primul semestru din 2015 avem o creștere a încasărilor la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). De asemenea avem economii prin introducerea cardului național de sănătate, dar și dintr-o mai bună gestionare a fondurilor”, a declarate luni, pentru MEDIAFAX, președintele CNAS, Vasile Ciurchea.CNAS ar mai avea nevoie de bani pentru unele tratamente și programe noi, dar și pentru achiziția medicamentelor în sistemul cost-volum.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Bani puțini pentru îngrijirea dinților, dați de Casa de Asigurări de Sănătate, deși legislația prevede câteva servicii stomatologice gratuite

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României