Fostul ministru Cristian David, trimis în judecată pentru luare de mită

Fostul ministru al Internelor Cristian David a fost trimis în judecată, joi, de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de Buzău în favoarea unei persoane care revendica un teren, informează Mediafax.Procurorii DNA București l-au trimis în judecată pe Cristian Davin, fost ministru al Internelor și Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008, pentru luare de mită, iar pe Marian-Cristinel Bîgiu, prefect al județului Buzău, la data comiterii faptei, pentru spălarea banilor.Valeriu Roger Nițescu, șeful de cabinet al lui David, la data faptelor, a fost acuzat de trafic de influență, spălarea banilor și complicitate la luare de mităÎn același dosar, anchetatorii l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Gheorghe Doloiu pentru spălarea banilor.

Recomandări

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a cinci fapte de luare de mită ale unui comisar de la Garda Forestieră