Sute de revoluționari protestează la Guvern față de obligativitatea obținerii de noi certificate

Câteva sute de revoluționari protestează luni, în Piața Victoriei din București, față de obligativitatea obținerii de noi certificate, impusă la sfârșitul anului trecut, prin ordonanță de urgență, informează Mediafax.Revoluționarii au protestat mai întâi la sediul PSD din Șoseaua Kiseleff, iar apoi s-au instalat, înconjurați de jandarmi, pe trotuarul din fața muzeului Antipa.Ei scandează „Demisia!” și flutură drapele tricolore găurite în locul unde, până în decembrie 1989, se afla stema Republicii Socialiste România.O delegație a revoluționarilor a fost primită în sediul Executivului, pentru discuții privind abrogarea ordonanței ce face obiectul protestului. Revoluționarii sunt nemulțumiți de faptul că vor fi obligați să obțină, pentru indemnizații, noi certificate prin care să ateste că au avut „un rol determinant” la Revoluție, după cum a decis Guvernul.Practic, Guvernul a introdus un nou titlu de revoluționar, cel de „Luptător cu Rol Determinant”.

Recomandări

Peste o sută de polițiști și polițiști de frontieră merg la București pentru a protesta în fața Ministerului Afacerilor Interne

Peste o sută de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava și de la Poliția de Frontieră au plecat aseară către București pentru a participa la un miting de protest
Peste o sută de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava și de la Poliția de Frontieră au plecat aseară către București pentru a participa la un miting de protest

Peste 1.500 de forestieri suceveni au protestat în fața Guvernului, din cauza blocajului de pe piața lemnului

PROTEST în fața Guvernului: Sute de foști militari sunt nemulțumiți de noul mod de calcul al pensiilor

Guvernul nu schimbă poziția în fața revoluționarilor: Indemnizații mai iau doar cei din anumite orașe

Un nou protest al revoluționarilor la Guvern: Manifestația s-a încheiat după opt ore, fără incidente și fără soluții