Românii vor să cumpere cu un an înainte vacanța de vară în străinătate, dar să dea cu 50% mai puțin

Agențiile încep să lanseze ofertele de vară pentru străinătate din octombrie, după ce au constatat că tot mai mulți români vor să cumpere pachete pentru litoral în Turcia sau Grecia încă din toamnă, dar să plătească mai puțin cu 50% decât dacă le-ar cumpăra înainte de plecare, potrivit Paralela 45, informează Mediafax.”Din solicitările primite la agențiile noastre am constatat că numărul românilor dispuși să-și cumpere încă din octombrie un zbor charter pentru vara anului viitor într-o destinație din străinătate este de peste două ori mai mare decât anul trecut. Cei care rezervă acum au înțeles că plătesc pe vacanța de vară cu 10% mai puțin decât dacă ar achiziționa sejurul în ianuarie și cu 50% mai puțin față de cei care cumpără același pachet în vară, înainte de plecare”, a declarat agenției MEDIAFAX Alin Burcea, proprietarul Paralela 45, una dintre cele mai mari agenții de turism din România.El spune că se ajunge astfel ca o săptămână de cazare all inclusive în vară la un hotel de cinci stele din Antalya, incluzând zborul cu avionul, să poată fi cumpărată în octombrie și cu 500 de euro.

Recomandări

Trupe mari din străinătate și din România vor urca pe scena ediției de anul acesta a festivalului Bucovina Motorfest

Și la ediția de anul acesta, organizatorii au pregătite concerte de rock, expoziția motocicletelor, concursuri pentru motocicliști și o paradă moto

Ediția de anul acesta a festivalului Bucovina Motorfest va avea loc în perioada 9 - 11 august
Ediția de anul acesta a festivalului Bucovina Motorfest va avea loc în perioada 9 - 11 august