Mircea Dușa: România este o țară sigură pentru investitorii care vor să facă afaceri

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a susținut, joi, la Bucharest Forum 2014, că România este o țară sigură, iar oamenii de afaceri ar beneficia de un mediu economic stabil, vorbind în același timp despre ”un flagel care omenirea trebuie să îl stăpânească” prin Cyber Defense, informează Mediafax. ”România este un stat stabil, un stat sigur, care ne dă garanția că prin politica sa promovată în zonă asigură stabilitate și siguranță și investitorii din această zonă pot veni să facă afaceri. Aceste aspecte se analizează și la organismele UE și sunt cele legate de industria de apărare și România este un stat unde investitorii pot să-și facă afaceri în siguranță și afacerile dânșilor sunt în siguranță (…) Mesajul pe care îl dau eu ca ministru al Apărării este că investitorii pot să vină liniștiți în România, investitorii vin într-o țară sigură, într-o țară care promovează stabilitatea în zonă, într-o țară în care posibilitățile de a face afaceri sunt deschise și spre sectorul producției militare și pe programele care au fost adoptate la nivel de NATO și al UE pe Cyber Defense, în domeniul acesta de vârf al tehnologiei și care în analizele pe care le avem la NATO și Uniunea Europeană există un flagel pe care omenirea trebuie să-l stăpânească și investițiile NATO și investițiile naționale și investițiile fiecărui stat și investițiile României în acest domeniu trebuie să fie foarte importante”, a fost mesajul ministrului Apărării adresat participanților de la Bucharest Forum 2014.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Deputatul PSD Cătălin Fediuc declară că a votat pentru ca în Parlament să fie „o majoritate sigură și capabilă să conducă România spre progres”