„Trafaletul” cu care Patriarhul Daniel a sfințit luni noile studiouri ale radioului și televiziunii Trinitas, ce fac parte din trustul de presă al Patriarhiei, a destins frunțile membrilor Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), joi, când aceștia au prelungit cinci licențe ale Radio Trinitas, informează Mediafax.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de joi, o solicitare a Patriarhiei Române de prelungire, cu nouă ani, a licențelor audiovizuale pentru stațiile din Bârlad, Pașcani, Târgu-Neamț, Hârlău și Botoșani ale Radio Trinitas.
La ședința CNA a fost prezent și Ciprian Olinici, directorul general al Radio Trinitas, care a vorbit despre proiectele postului de radio, printre care și unul destinat copiilor nevăzători.
După ce au aprobat prelungirea celor cinci licențe audiovizuale ale Radio Trinitas (de la Bârlad, Pașcani, Târgu-Neamț Hârlău și Botoșani), membrul CNA Monica Gubernat l-a întrebat pe Ciprian Olinici: „Când veniți cu trafaletul și pe la noi? Poate ne mai liniștim”.
„Poate veniți cu ceva mai contondent”, a răspuns imediat membrul CNA Valentin Jucan.