Mircea Băsescu a declarat că a vorbit cu fratele lui, președintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal și acesta este foarte supărat, precizând că el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial și nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia, informează Mediafax.
Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, a spus joi dimineață, când a ieșit din curtea casei sale, că președintele știa despre cazul lui Bercea Mondial, așa cum „știa toată țara” și că nu s-a intervenit la el pentru eliberarea acestuia.
„Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci președintele țării într-o asemenea problemă (…) Este interpretarea lor că eu zic că președintele știe. Președintele știe despre un asemenea caz, cum să nu știe. Știa toată țara și să nu știe președintele despre cazul Bercea Mondialu?”, a spus Mircea Băsescu.
Întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a spus: „Am vorbit, bineînțeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii și că încerarcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei președintele țării”.