Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor Publice lucrează la elaborarea unei scheme de sprijin pentru marii consumatori de gaze naturale, a declarat joi ministrul Economiei, Constantin Niță, informează Mediafax.”Dar se pune întrebarea ce vom face cu micii consumatori de gaze, pentru că este posibil ca la un moment dat prețul reglementat să fie mai mare decât cel de pe piața liberă”, a afirmat Niță, într-o conferință, adăugând că această evoluție a prețului reglementat al gazelor este prognozată pe o perioadă de patru-cinci ani.Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat în luna mai că procesul de convergență a prețurilor gazelor naturale pentru industrie s-a realizat și nu mai este nevoie să fie majorate prețurile, așa cum erau angajamentele față de Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE).”Convergența prețurilor gazelor naturale s-a realizat. Nu mai este nevoie să facem creșteri de prețuri pentru industrie, așa cum erau angajamentele anterioare. Prin adoptarea pachetului propus spre dezbatere publică, prețul final al gazelor naturale nu va mai crește, existând chiar premise ca să scadă în următoarele luni”, spunea Nicolescu.