Guvern: România nu e obligată de dreptul european să constituie regiuni în funcţie de criteriul etnic
Miercuri, 11 Iunie 2014 (18:00:20)de Mihaela IACOB
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)România nu este obligată de dreptul european să constituie regiuni în funcţie de criteriul etnic, cultural sau istoric, arată Guvernul într-un răspuns adresat Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), care ceruse, la marşul din 10 martie, soluţionarea situaţiei juridice a Ţinutului Secuiesc, informează Mediafax.Preşedintele CNS, Izsak Balazs, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a primit de la Guvern un răspuns la proclamaţia adoptată de manifestanţii care au participat la "marşul secuiesc" din 10 martie, de la Târgu Mureş, care ceruseră ca Ţinutul Secuiesc să devină regiune de dezvoltare distinctă, precum şi garantarea prin lege a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.Potrivit răspunsului Executivului, reglementările în materie de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din România se aplică în mod egal şi nediscriminatoriu faţă de membrii oricăreia dintre ele, dar nu există nicio obligaţie legată de drepturi colective.
Vizualizări articol: 1309 | | Notează articolul: Guvern: România nu e obligată de dreptul european să constituie regiuni în funcţie de criteriul etnic0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.