Senatorii PSD susţin că actualul şef al statului frânează activitatea Legislativului, ei prezentând date potrivit cărora Traian Băsescu a retrimis până acum, în mandatele sale, spre reexaminare, un număr dublu de legi faţă de Ion Iliescu şi de aproape zece ori mare decât Emil Constantinescu, informează Mediafax. De asemenea, invocând numărul sesizărilor de neconstituţionalitate care s-au soldat cu decizii de neconstituţionalitate, Grupul senatorilor PSD susţine că Traia...
Integral pe Mediafax.ro